Ești Sănătos

Miere combinată cu ierburi aromate – beneficii și tratamente

miere ierburi ghimbir sanatate reteta 759x450

Vei afla în rândurile de mai jos cum să faci miere cu ierburi aromatice sau condimente! Rețeta şi motive să o consumi mai des! După cum ştim, mierea este un aliment miraculous, bogat în aminoacizi, enzime, minerale și vitamine.

Mierea este antibiotică, antiseptică, antifungică, conţine polifenoli și antioxidanți, poate trata alergiile sezoniere, contribuie la starea de bine în multe feluri. Consumată în orice mod, este un deliciu şi îi putem spori aroma cu ajutorul unor ierburi aromatice sau condimente.

Mierea extrage umezeala, de aceea este foarte uşor de infuzat cu ierburi, condimente și alte arome. Pentru reţeta de miere infuzată, se folosesc ierburi uscate, ce o vor aromatiza și îi vor intensifică savoarea în decurs de numai o săptămână.

Poate fi păstrată la temperatura camerei și se poate folosi ca topping pentru înghețată, în ceai sau pentru prăjituri. Mierea poate fi aromatizată și cu plante proaspeete, culese din grădină sau fructe proaspete, dar acestea conţin multă apă și va trebui ținută la frigider.

Iată şi reţeta:
Ingrediente: 250 ml miere, una, două linguri plante sau condimente uscate (la alegere – sau poti vedea sugestii mai jos).

Mod de preparare: Se pun ierburile sau condimentele într-un borcan de sticlă, curat. Se toarnă mierea și se amestecă bine. Se închide borcanul cu capac.

Se lasă mierea la infuzat între cinci şi şapte zile (sau pe o perioadă mai mare, pentru o aromă puternică). Zilnic sau odată la două zile, se va întoarce borcanul pentru a se amesteca bine mierea, ierburile și condimentele.

După o săptămână se încălzește ușor borcanul cu miere într-o baie de apă caldă până când devine lichidă. Se strecoară, astfel se înlătură ierburile sau condimentele. Mierea astfel obținută se depozitează la temperatură camerei.

Sugestii de consum, în funcţie de adaosuri:
– Lavandă și păstăi de Cardamom: cu iaurt simplu, vegetal, înghețată de vanilie sau fructe, fructe proaspete de pădure.

– Ghimbir măcinat și coajă de lămâie: ceai călduţ sau rece sau orice altă băutură naturală non-alcoolică, un excelent ajutor în digestie sau pentru întărirea imunităţii. Ghimbirul măcinat nu se poate strecura, iar această miere va fi cu atât mai condimentată cu cât stă mai mult !

– Rozmarin și coajă de portocală: sosuri pentru salate sau pentru preparatele la grătar și la abur.

– Piper întreg şi Salvie: brânză sărată (brie sau parmezan) sau cu felii de măr proaspăt.

– Mere uscate şi scorţişoară: ceai călduţ, terci din ovăz, turtă de mălai sau se întinde pur şi simplu pe prăjituri, în locul glazurilor pe bază de zahăr.

Este cel mai rapid și puternic energizant natural cunoscut:

Mierea ne ajută să avem un tonus bun și ne încărca cu energie datorită faptului că vitaminele și mineralele pe care le conține sunt extrem de ușor de asimilat de către organism. Cele mai importante substanțe minerale pe care le conține mierea sunt: potasiul, magneziul, fosforul și calciul.

Vitaminele prezente în miere sunt vitamină C, A, D și K și cele din complexul B însă atât vitaminele cât și mineralele variază în funcție de nectarul folosit de albine și în funcție de resursele solului pe care cresc plantele respective.