Esti Sanatos

Medicul Doina Hrehoreț de la Institutul Clinic Fundeni, singura femeie chirurg din sud-estul Europei care face transplant de ficat


Publicitate

Medicul Doina Hrehoreț este singura femeie chirurg din sud-estul Europei care face transplant de ficat. A realizat până acum aproape o mie de asemenea intervenții și crede că salvarea altor vieți este mai importantă decât viața personală.

În fiecare zi, la Institutul Fundeni din Capitală, încearcă să aline suferința pacienților și cu un zâmbet, și cu o vorbă bună.

După o noapte în care a dormit doar câteva ore, apoi a pus la punct toate detaliile pentru un transplant, medicul chirurg Doina Hrehoreț de la Institutul Clinic Fundeni intră în sala de operaţie plină de optimism şi energie. Urmează o intervenţie chirurgicală care va dura mai bine de 7 ore.

Intervenţia este una dificilă pentru că vorbim de o tumoră hepatică rară. Este cel de-al 36 transplant pe care chirurgul Doina Hrehoreț îl face anul aceste. Aproape 1000 din 2007 şi până acum.

La mai puţin de 24 de ore femeia operată stă de vorbă cu medicul care i-a salvat viaţa. Doina Hrehoreț s-a născut în 1968 şi a urmat Facultatea de Medicină la Iaşi. Salvează vieţi la Institutul Fundeni din Bucureşti şi la Spitalul Sfânta Maria, de când se fac şi în această unitate operaţii de transplant.

Cea mai mare parte a timpului şi-o petrece în spital. Când nu este alături de pacienţi îi place să călătorească, să citească şi să facă sport. O apreciază mult pe Simona Halep. Cunoscându-i pasiunea, un pacient i-a făcut cadou o minge de tenis cu autograful sportivei.

Dar indiferent unde pleacă, medicul Doina Hrehoreț se întoarce la pacienţii ei. Nu s-a gândit nicio clipă să se mute din ţară, deşi s-a perfecţionat în spitale din Franţa, Austria sau Italia.