Esti Sanatos

Greșeli pe care le faci când amenajezi bucătăria și care te fac să te chinui și să sfârșești prin a face curățenie veșnic


Publicitate

1. Nu bloca accesul la „triunghiul bucătăriei”!

Specialiştii în design denumesc spaţiul dintre chiuvetă, aragaz şi frigider „triunghiul bucătăriei”, adică acea zonă în care se desfăşoară cea mai intensă activitate şi care necesită o mobilitate crescută. Dintre toate cele trei elemente, la chiuvetă vei petrece cel mai mult timp. Aceasta ar trebui să aibă un acces facil atât către frigider şi aragaz, cât şi la spaţiile de lucru. Dacă chiuveta ta nu este amplasată în locul potrivit, poţi angaja un instalator să mute ţevile de apă, pentru a te scuti astfel de multe bătăi de cap mai târziu.

2. Nu neglija spaţiile de depozitare!

Prin natura lor, bucătăriile trebuie să adăpostească o mulţime de lucruri: de la alimente până la ustensile pentru prepararea mâncării şi din ce în ce mai multe produse electrocasnice. Să găseşti un loc pentru toate acestea păstrându-le în acelaşi timp la îndemână poate fi o misiune grea. O misiune care poate fi însă mult uşurată printr-o planificare atentă. Dacă bucătăria ta este mică, poţi opta pentru corpuri suspendate mai înalte sau poţi folosi spaţiul gol de deasupra celor obişnuite, unde poţi aşeza cutii cu lucrurile pe care nu le foloseşti frecvent. O altă variantă este să amplasezi un dulap deasupra frigiderului. În corpurile din partea de jos a blatului poţi pune rafturi pentru a crea astfel un spaţiu suplimentar de depozitare.

3. Nu neglija spaţiile de lucru!

Una dintre cele mai frecvente probleme în designul bucătăriilor este lipsa spaţiilor de lucru. Luând în considerare toate activităţile care necesită existenţa unui blat, precum şi aparatele electrocasnice care trebuie să stea „la vedere”, logic ar fi să incluzi „în peisaj” cât mai multe suprafeţe plane. Într-o bucătărie în formă de L, asta se poate face prin adăugarea unui mic bar sau a unei insule.

4. Nu ignora sursele de lumină!

Bucătăria nu este o cameră unde să-ţi poţi permite să ai o iluminare slabă. Nu e doar o chestiune de design, ci şi una de siguranţă, mai ales când vine vorba de manevrarea ustensilelor pentru pregătirea mâncării. În bucătărie ar trebui să iei în considerare fiecare zonă de lucru şi să te gândeşti la cum ai putea să-i conferi lumina de care are nevoie. Poţi pune, spre exemplu, corpuri de iluminat suspendate deasupra acelor zone ce necesită o atenţie specială (cum ar fi chiuveta sau aragazul), după care poţi adăuga câteva spoturi în dulapurile suspendate, pentru a da un plus de luminozitate blatului de lucru.

5. Nu uita de placarea pereţilor!

Dacă atunci când îţi planifici renovarea bucătăriei te simţi tentat(ă) să tai costurile implicate de placarea pereţilor (cu faianţă sau alte materiale uşor lavabile), ar trebui să te mai gândeşti. Evitând această greşeală vei scăpa, pe viitor, de mult efort şi timp pierdut. Pereţii din spatele aragazului, al chiuvetei, dar şi al spaţiului de lucru au nevoie cu siguranţă de un „tratament special”: curăţatul faianţei va fi întotdeauna mai uşor şi mai ieftin decât o zugrăveală nouă.

6. Nu neglija nevoia de ventilaţie!

Cea mai frumoasă bucătărie păleşte într-un aer închis. Un sistem de ventilaţie de calitate este extrem de important într-o cameră în care mirosurile sau condensul pot deveni uşor o problemă. El poate diminua, de asemenea, uzura produselor tale electrocasnice, prin eliminarea aburului rezultat în urma preparării mâncării.

7. Nu alege o insulă greşită!

Atunci când luăm în calcul instalarea unei insule în bucătărie, ne gândim la spaţiul suplimentar de lucru şi de depozitare oferit de o asemenea soluţie. Alegând însă o piesă de mobilier nepotrivită sau plasând-o într-un mod greşit putem ajunge, dimpotrivă, să irosim spaţiul. O insulă nu ar trebui niciodată să blocheze accesul la „triunghiul bucătăriei”, aşa că ia aminte la dimensiunea bucătăriei tale înainte de a decide să optezi pentru o asemenea piesă de mobilier.

8. Nu uita de deşeurile reciclabile!

În condiţiile preocupării crescute pentru protecţia mediului, poţi începe să „militezi” pentru asta chiar în bucătăria ta. Poţi înlocui clasicul coş de gunoi cu unul împărţit în mai multe compartimente, pentru sortarea diferitelor deşeuri.