Ești Sănătos

Cum am slăbit 2 kilograme în 5 zile, fără să mă înfometez

Nu am ţinut niciodată diete, iar asta pentru că nu am avut nevoie. Dintotdeauna am fost genul acela de persoană care poate mânca orice fără să-şi facă probleme de kilogramele în plus. Când eram în perioada adolescenţei, mi se părea frustrant că sunt slabă.

Aveam undeva la 50-52 de kilograme, cu toate că arătam şi mă simţeam de mai puţin şi, deşi toate fetele din liceu spuneau că mă invidiază pentru felul în care arăt, eu tot încercam să mai pun câteva kilograme în plus.

Le puneam, dar nu se vedeau, iar asta pentru că aveam un corp tonifiat datorită activităţilor fizice pe care le făceam aproape în fiecare zi.

Mergeam pe jos mai mult de jumătate de oră, respectam cele trei mese pe zi, care întotdeauna erau la ore fixe, nu lipseam de la orele de sport şi mergeam şi la antrenamentele pentru volei (nici operaţia de apendicită nu m-a oprit să mă antrenez în continuare, la doar câteva zile după intervenţie), iar când aveam timp treceam şi pe la sală.

Doar că, ce să vezi. Am venit la facultate, m-am angajat, am renunţat la orice activitate şi începeam să simt (şi să văd) cum kilogramele încep să se pună pe ici, pe colo.

Pentru că îmi era destul de greu să mă împart între facultate şi serviciu, iar mai apoi programul obositor de master, mersul la sală era doar un vis, iar tentativele de a-mi face un abonament lunar s-au transformat într-un eşec.

Cu toate astea, încercam să am o alimentaţie sănătoasă şi mergeam pe principiul 80-20, mai exact, 80% din timp mâncam sănătos, 20% îmi făceam de cap printre micile plăceri nevinovate.
Acum, imediat după perioada Sărbătorilor, curiozitatea m-a împins…pe cântar, iar cele 55 de kilograme ale mele s-au transformat rapid în 58.

Ca niciodată. De aici a pornit şi dorinţa mea de a face o schimbare şi anume, să încep să ţin pentru prima dată o dietă, dar una sănătoasă, care nu-mi impună prea multe restricţii.

Aşadar, după ce am descoperit TOP-ul celor mai bune diete din 2019 şi am văzut că Dieta Mediteraneană se afla pe primul loc în numeroase clasamente, dar mai ales regimul alimentar se plia perfect preferinţelor mele culinare, am decis să o încerc, mai ales că nu făceam mari schimbări pe plan alimentar.

Beneficii pentru sănătate

În primul rând, dă-mi voie să-ţi spun câteva vorbe despre Dieta Mediteraneană, ca să-ţi dai seama de ce m-a convins.

Este o dietă foarte uşor de urmat, bazată pe consumul de legume, fructe, produse din grâu întreg, nuci, fructe de mare şi grăsimi sănătoase, inclusiv ulei de măsline şi omega-3 şi se evită pe cât de mult posibil consumul de carne roşie, alimentele care conţin zahăr şi lactatele (excepţie făcând iaurtul grecesc şi brânza feta).

Are numeroase beneficii pentru sănătate, printre care se numără scăderea riscului apariţiei bolilor de inimă, scăderea colestesterolului şi reducerea mortalităţii cauzate de bolile cardiovasculare.

Mai mult, previne apariţia cancerului, în special cel de sân şi a bolilor Parkinson şi Alzheimer, dar şi riscul apariţiei diabetului de tip 2. În ceea ce priveşte meniul, nu este deloc greu de urmat, nici costisitor şi nici nu te înfometezi, procesul de slăbire fiind unul sănătos.

În doar 5 zile am reuşit să scap de 2 kilograme, dar rezultatele pot fi diferite de la o persoană la alta, în funcţie de vârstă, metabolism, condiţie fizică şi aşa mai departe. La cei 24 de ani ai mei, rezultatele se văd mai repede, asta pentru că am şi metabolismul de aşa natură să ardă rapid caloriile.

În aceste zile nu m-am confruntat deloc cu senzaţia de foame sau pofta de dulce şi nici nu mi-a fost dificil să respect cele trei mese principale şi două gustări.

Am încercat să-mi setez nişte ore la care să mănânc, astfel încât să am un program fix: micul dejun nu-l luam niciodată mai tâziu de ora 10:00, masa de prânz era undeva la 12:00-13:00, niciodată mai târziu, iar cina nu mai târziu de ora 19:00.

Cele două gustări le luam în prima parte a zilei, la două ore după mesele principale şi nu uitam de cei 2L de apă pe zi.

Planul alimentar l-am făcut în funcţie de preferinţe şi buget, acesta suferind câteva schimbări minore faţă de meniul obişnuit, iar preţul pentru masa pe o săptămână (mic-dejun, prânz şi cină) m-a dus la mai puţin de 180 de lei, lista cumpărăturilor fiind făcută ca la carte.