Ești Sănătos

10 remedii naturiste pentru cele mai întâlnite tipuri de durere

La primul semn de durere ne ducem către dulăpiorul de medicamente. Nu este greşit să te bazezi pe medicamente în cazul unor boli serioase, însă mai bine te gândeşti de două ori înainte de a lua o pastilă când te doare capul sau ai arsuri la stomac.

Cele mai bune remedii naturale pentru dureri sau alte probleme mici de sănătate sunt ceaiurile, uleiurile naturale şi chiar ardeiul iute.

1. Oţetul de mere împotriva arsurilor de stomac Oţetul de mere este întâlnit mai în toate bucătăriile, dar ştiai că este şi un remediu excelent pentru arsurile stomacale? Când ai arsuri la stomac din cauză că ai mâncat prea mult, de stres sau pentru că ai mâncat prea multă mâncare condimentată, du-te la bucătărie. În loc să iei o pastilă contra acidităţii, mai bine ia o lingură (maxim două) de oţet de mere, care va ajuta la digestia mâncării şi va restaura echilibrul în stomacul tău.

2. Uleiurile naturale împotriva durerilor de cap sau de dinţi Dacă simţi că te ia cu durere de cap, încearcă să te freci la tâmple sau la ceafă cu ulei de lavandă sau de mentă. Mirosul lor te ajută să scapi de dureri, fiind recomandate în aromaterapie. Un alt ulei care te poate ajuta, de data aceasta la durerile de dinţi, este cel de cuişoare. Câteva picături de ulei de cuişoare pe dintele cu probleme şi pe gingii fac minuni, cel puţin până ajungi la dentist să rezolvi problema.

3. Ceaiul verde împotriva alergiilor Un alt remediu natural pe care îl poţi folosi în loc de antihistamine (medicamentele împotriva alergiilor) este ceaiul verde. Obiceiul de a lua un medicament imediat cum simţi că „te apucă“ alergia, va reuşi doar să-ţi slăbească sistemul imunitar. În loc de antihistamine, caută alinare în ceaiul verde. Bea cel puţin trei căni din acest ceai minune şi aşteaptă ca natura să-şi facă efectul. Pe lângă faptul că este un antihistaminic natural, ceaiul verde mai scade tensiunea sanguină şi previne hipertensiunea, protejează împotriva bolilor cardiovasculare, împotriva anumitor tipuri de cancer, grăbeşte recuperarea organismului după un infarct, subţiază sângele şi ajută la prevenirea formării cheagurilor de sânge.

4. Ardeiul iute împotriva rănilor Deşi este folosit în toate mâncărurile picante, ardeiul iute te poate ajuta, de fapt, la tratarea tăieturilor. În afară de faptul că opreşte sângerarea imediat, puţină boia din ardei iute presărată pe zona afectată reduce durerea.

5. Seminţele de in împotriva bufeurilor Femeile de vârsta a doua care au probleme în timpul menopauzei trebuie să ia în considerare şi seminţele de in care pot preveni, eficient, bufeurile. Pur şi simplu se pun în mâncare aproape 40 de grame de seminţe de in măcinate şi simptomele inconfortabile ale menopauzei vor fi atenuate.

6. Ceaiul cu miere şi lămâie împotriva durerilor în gât În cazul în care ai o slujbă în care trebuie să vorbeşti tot timpul, mai mult ca sigur că ai şi dureri în gât. Durerile în gât pot fi un semn şi al unei răceli sau al gripei. Poţi scăpa de aceste dureri printr-o gargară cu apă sărată călduţă. După această gargară, bea un ceai fierbinte cu miere şi lămâie şi durerea dispare ca luată cu mâna.

7. Miere, muştar, cartofi împotriva arsurilor Pare o reţetă pentru o salată, dar nu e. Este, de fapt, o reţetă de prim-ajutor pentru tratarea arsurilor. Mierea are proprietăţi antibacteriene, o felie de cartof crud alină durerea cauzată de arsură, iar muştarul este şi el o alifie bună împotriva durerii. Tot pentru arsuri, cel mai bun tratament este uleiul de aloe vera care poate fi aplicat după clătirea zonei afectate cu apă rece.

8. Ceaiul de muşeţel împotriva durerilor de stomac Dacă ai probleme digestive, o ceaşcă sau două de ceai de muşeţel va relaxa spasmele stomacului tău.

9. Sucul de cireşe împotriva durerilor musculare Una dintre cele mai comune dureri este cea a muşchilor. Dacă ai avut parte de exerciţii fizice extenuante, te simţi lipsit de putere şi pare că te doare fiecare muşchi al corpului, tratează-te cu suc de cireşe. Pe lângă faptul că ajută corpul să se refacă, mai are şi proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare.

10. Turmericul împotriva durerilor de încheieturi Dacă suferi de artrită sau te-ai rănit la încheieturi, condimentul indian va face minuni pentru tine. Tot ce trebuie să faci este să foloseşti una-două linguri de turmeric, sau de curry galben, în mâncarea pe care o găteşti (pe carne sau în orez) şi te vei simţi mai bine.