Ești Sănătos

Legătura dintre infarct şi apă

Infarctul miocardic şi accidentul vascular sunt principalele cauze de deces în România. Un pacient cu infarct are şanse majore de a fi salvat şi de a fi recuperat dacă ajunge la spital în primele 4-6 ore de la debut. Pe de altă parte, banala apă are un rol foarte important în prevenirea infarctului.

„N-am mai simţit aşa ceva…. Ce-o fi? Uneori în piept mă apasă, mă striveşte… Durerea se duce în umeri, în spate….. Mi-e greaţă! O fi vreo indigestie.?! Iar a început! Abia respir, parcă m-ar strânge cineva de gât!” Acestea pot fi semne că s-a produs un infarct.

Cele mai frecvente simptome ale infarctului miocardic sunt:

Durere brusc apărută în mijlocul pieptului (apăsare violentă, strângere, presiune sau strangulare); durerea poate iradia în umeri, ambele brațe, la baza gâtului și/sau în mandibulă.

Simptomele care pot însoţi durerea: respirație greoaie, transpirații reci, paloare, teamă (anxietate), palpitații (bătăi neregulate ale inimii), greață.

Mulţi oameni nu vor să bea nimic înainte de culcare pentru a evita trezitul de foarte multe ori în timpul nopţii.

Care este explicaţia medicilor legată de faptul că oamenii urinează atât de mult noaptea? Gravitatea ţine apa în partea inferioară a corpului atunci când stăm în picioare (picioarele se umflă). În poziţia culcat, şi partea inferioară a corpului (picioarele şi restul) sunt la nivelul rinichilor şi atunci rinichii mută apa pentru că e mai uşor.

Sfatul cardiologului

Băutul apei într-un timp anume îi maximizează acesteia eficiența în corp.

2 pahare cu apă, după trezire – ajută la activarea organelor interne

1 pahar cu apă cu 30 de minute înaintea unei mese – ajută la digestie

1 pahar cu apă înaintea unei băi – ajută la scăderea tensiunii arteriale

1 pahar cu apă înainte de a merge la culcare – preîntâmpină atacul cerebral sau infarctul

A bea apă înainte de culcare ajută și la prevenirea cârceilor pe timpul nopții. Mușchii de la picioare au nevoie de hidratare, altfel se chircesc și durerea te trezește.

Aspirina

Dr. Virend Somers, cardiolog la Clinica Mayo și prim autor al raportului publicat la 29 iulie 2008 în Jurnalul Colegiului American de Cardiologie, afirmă despre infarct:

Majoritatea infarcturilor apar în timpul zilei, între orele 6:00 și 18:00.

A face un infarct în timpul nopții, când inima ar trebui sa se odihnească, înseamnă că s-a întâmplat ceva neobișnuit.

Dr.Somers și colegii săi au muncit timp de un deceniu pentru a arăta că de vină este apneea de somn.

Dacă iei o aspirină pe zi, atunci ia-o seara.

Motivul: Aspirina are un timp de înjumătățire de 24 de ore; de aceea, dacă majoritatea infarcturilor se petrec în orele dimineții, aspirina ar putea să-şi exercite acţiunea.

Cine suferă de inimă ar trebui să păstreze nişte aspirine lângă pat.

Notă: S-ar putea să NU existe durere în piept în timpul unui infarct.

Majoritatea oamenilor (în jur de 60%) care au făcut infarct în somn, nu s-au trezit.

Dar, dacă el se produce, durerea în piept s-ar putea să vă trezească din somn.

Dacă infarctul are loc:

– Dizolvați imediat 2 aspirine în gură și înghiți-ți-le cu puțină apă.

– Sunați la salvare

– Sunați un vecin sau pe un membru al familiei care locuiește în apropiere.

– Spuneți-i: „infarct!”

– Spuneți-i că ați luat 2 aspirine.

– Așezați-vă într-un scaun sau fotoliu în fața ușii și așteptați sosirea acestora.

– Nu stati intins, ci pe şezut !