Ești Sănătos

Ce inseamna sa fii asistent medical in plina pandemie de coronavirus. Marturia unei romance din Italia: „Plang pana ajung acasa, plang si cand ajung acasa”

O romanca este asistent medical de mai bine de 15 ani in Italia si spune ca sectiile de Terapie Intensiva nu mai fac fata numarului mare de pacienti infectati cu coronavirus.

„Plang pana ajung acasa, plang si cand ajung acasa”

Magda Tereblecea spune ca pleaca de acasa fara sa stie cand se mai intoarce si ca se teme sa nu isi imbolnaveasca si membrii familiei.

”Inseamna ca asistenta de baza la pacienti sa nu o poti face 100%, pentru ca ai mai multi pacienti decat ai fi avut in mod normal, si sa ajungi de la unul la celalalt, sa nu stii pe care sa-l salvezi mai intai. Plang pana ajung acasa, plang si cand ajung acasa pentru ca nu am reusit sa fac tot. Sau am facut tot si nu am reusit sa salvez”, a povestit asistenta romanca reporterului Pro Tv, Sorina Ionasc.

„La inceput, au fost ore continue de spaima, de groaza”

Asistenta medicala a descris scenele dramatice pe care le-a trait in mijlocului pandemiei de coronavirus din Italia:

”Inseamna ca pacientul sa se uite in ochii tai si sa-ti spuna sa le transmiti celor dragi cat de mult ii iubeste. Inseamna ca pacientul sa se uite in ochii tai si sa spuna: n-am crezut ca este atat de grav! Sau sa spuna: te rog frumos, da-mi mai mult oxigen! La inceput, au fost ore continue de spaima, de groaza, veneau pacienti unul dupa altul si nu aveam schimb”, povesteste Magda Tereblecea.

Magda spune ca merge la serviciu cu combinezon si trei randuri de masti si ca Italia se confrunta cu o criza de echipamente medicale. Momentele dificile au dus la apropierea dintre medici si pacienti.

”In momentul in care intra la Terapie Intesiva, zile intregi, pana iese, pacientul nu-si vede absolut deloc persoanele dragi. Persoanele dragi suntem noi. Cand intram, ne stim de pe nume, le facem cu mana. Noi suntem deja cu masti si ne stim dupa zambet, dupa zambetul pe care nici macar nu-l vede, ne stim dupa grimasa zambetului, care se vede un pic, asa, intre masca si ochelari. Sau dupa ochi. Sau ne uitam ca, in locul celui pe care l-am lasat aseara, e un alt pacient. Si asta inseamna ca nu mai este printre noi”, spune asistenta.

„Respir aer curat doar cand ies din spital”

Sfarsitul fiecarei ture in spital este o usurare pentru asistenta originara din Romania, care a dezvaluit una dintre provocarile nestiute pentru cei din spitale: ”Cand ies de acolo, cand ies din spital, respir adanc, pentru ca eu aer curat respir doar cand ies din spital. Noi avem mastile acelea pe fata si combinezonul si inspiram dioxidul de carbon, ceea ce ne face, la un moment dat, sa devenim agitati, nervosi si sa nu mai luam decizii corecte pentru ca dioxidul de carbon la creier nu face bine.”

Magda Tereblecea spune ca italienii au ajuns intr-o situatie critica pentru ca nu au luat deloc in serios amenintarea Covid19: ”Lumea nu a luat-o in serios. Cand s-au inchis prima data scolile, copiii au iesit, s-au dus la film, s-au intalnit.

Dupa nici o saptamana, au inceput foarte multe cazuri. In prima saptamana, marea majoritate au luat-o ca pe un concediu, ca pe o vacanta. Este ca si cum te pregatesti sa primesti la masa patru persoane si iti vin 40. Si atunci noi am fost coplesiti, nici noi nu stiam la ce sa ne asteptam. Nici noi nu stiam ce va fi maine, ce va fi peste o saptamana. Dar ne-am mobilizat imediat. Din frica de suferinta. Pentru ca noi stim si vedem zilnic ce inseamna suferinta. Noua ne este o frica cumplita sa nu ajungem pe un pat de spital, oricat de curajosi am parea noi. Situatia este grava si trebuie doar atat. Sa stam acasa”.

Loading...