Ești Sănătos

Nelu Tataru, despre deplarasile dupa data de 15 mai

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, atenționează populația asupra deplasărilor care pot fi făcute după data de 15 mai. Acesta cere cetățenilor să privească măsurile de relaxare cu multă prudență și să nu facă exces, altfel, revenirea virusului în comunitate e foarte probabilă.

Nelu Tătaru atenționează asupra deplasărilor după 15 mai. Câte milioane de măști va primi populația
La câteva ore după anunțarea ridicării stării de urgență începând cu data de 15 mai, Nelu Tătaru a spus că, deși se vor relaxa unele dintre măsuri, asta nu echivalează cu o relaxare generală şi că românii ar trebui să fie şi mai prudenți existând mereu riscul unei reveniri în forță a coronavirusului.

Ministrul avertizează populația asupra deplasărilor întreprinse după mijlocul lunii viitoare și spune că restricțiile în acest sens se mențin.

”Data de 14 este ultima dată în care suntem în stare de urgență în baza decretului prezidențial. Acum suntem pe panta ascendentă spre platou. Sper ca spre sfârșitul acestei săptămâni să primim evaluarea clară a evoluției cazurilor având în vedere şi perioada de 1, 2, 3 mai.

Dacă, odată cu libertatea de mișcare individuala, vedem că nu avem focare în aceste locuri putem să ne gândim la extinderea relaxării și în alte zone. Deschidem muzeele, care sunt spatii închise pentru ca acolo se poate controla fluxul. În aer liber nu se poate. De aceea parcurile sunt închise.

Persistă riscul unei retransmiteri. În măsura în care nu apar focare noi, nu apar cazuri grave în TI, putem calcula noi măsuri de relaxare în etapa 2. Cea de-a doua etapă de relaxare va fi cu certitudine atunci când vom știi cu claritate şi totul ne arată că nu sunt cazuri noi și riscul revenirii răspândirii.

Nu se va putea merge la munte sau la mare în regim de agrement. Sunt acele ieșiri cu scop precis. Nu putem pleca în cele două săptămâni de după 15 mai”, a spus Nelu Tătaru la TVR1.

Care e stocul de măști pentru populație
O eternă problemă în perioada pandemiei, măștile de protecție, vor fi asigurate în număr mare de Guvern, mai spune Tătaru.

Ministrul Sănătății a dezvăluit că se discută despre necesitatea a 100 de milioane de măști de protecție care se vor afla pe piață, dar vor fi și distribuite persoanelor fără posibilități.

”S-a ajuns la cifra de 100 de milioane de măşti ce vor fi distribuite oriunde este nevoie. Vor fi distribuite celor aflaţi în nevoie dar ele se vor găsi şi pe piața liberă. Am estimat această sumă ca un necesar. Aceste măști se vor găsi de cumpărat şi în magazine dar şi în farmacii”, a mai adăugat ministrul.

Loading...