Ești Sănătos

UN NOU VÂRF. Miercuri s-au înregistrat cele mai multe infecții într-o singură zi, de la începutul pandemiei de coronavirus

Pandemia a atins un nou vârf de infectări. Cu 106.000 de noi cazuri, miercuri a fost ziua cu cele mai multe infecții pe plan global, de la începutul pandemiei, a avertizat Organizația Mondială a Sănătății.

Directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus s-a arătat îngrijorat de creșterea numărului cazurilor în țările cu venituri mici și medii, potrivit BBC.
Avertismentul vine în condițiile în care numărul total de cazuri se apropie de cinci milioane.

Adevăratul număr de infecții ar fi mult mai mare
Reperul pare a fi atins la mai puțin de două săptămâni după ce lumea a atins pragul de patru milioane de cazuri.

Experții avertizează că adevăratul număr de infecții este probabil mult mai mare, ratele de testare scăzute în multe țări afectând datele.
Peste 326.000 de oameni au murit din cazua coronavirus în întreaga lume, potrivit Johns Hopkins University.

SUA, cea mai afectată țară
SUA rămâne cea mai grav afectată țară, cu peste 1,5 milioane de cazuri și 92.000 de decese.

La nivel naţional, miercuri au fost raportate cel puţin 22.391 de noi cazuri şi 1.485 de decese.

New York a devenit epicentrul epidemiei cu 354.370 de cazuri confirmate şi 28.636 de decese până acum. Atunci când este ajustat pentru populaţie, aceasta se traduce în aproximativ 1.822 de cazuri cunoscute şi 147 de decese la fiecare 100.000 de locuitori.

Experţii spun că aceste numere nu oferă imaginea completă, deoarece multe cazuri – inclusiv cazurile uşoare sau asimptomatice – nu au fost diagnosticate.

Fiecare stat urmează o traiectorie diferită a coronavirusului. New York şi Washington au fost puternic lovite în primele zile ale pandemiei, de exemplu. Însă, cazurile şi decesele au crescut mai lent în alte state, unele dintre ele încă nu au atins „vârfurile”, conform unui model dezvoltat de cercetătorii de la Institutul de Evaluare a Sănătăţii al Universităţii din Washington.

Aproape două treimi din ccele 106.000 de cazuri au fost raportate în doar patru țări. La nivel global se inregistreaza 4.923.722 cazuri confirmate de infectie cu coronavirus, dintre care 325.612 decese.

Loading...