Ești Sănătos

Nelu Tătaru a făcut anunțul – când am putea renunța la purtarea măștilor

Ministrul Sănătății a anunțat faptul că dacă lucrurile vor merge în continuare bine, din data de 15 iunie am putea avea parte de o nouă etapă de relaxare a măsurilor.

„În măsura în care vom respecta precauțiile și regulile de igienă, de distanţare socială în locurile publice, unde avem adunări populaționale, putem spune că vom merge și cu a treia etapă de relaxare după 15 iunie”, a declarat Nelu Tătaru.

„Am trecut de vârf, suntem pe o pantă descendentă. Ca număr total de cazuri infectate, aflate în analiza noastră, cred că o să ne apropiem de 20.000, dar având o creştere mică sau nesemnificativă de la o zi la alta sau alternând, mergând totuşi pe o scădere progresivă a acestui număr de cazuri. În acest moment, avem sub 5.000 de cazuri active din cele circa 18.600.

De la 15 mai nu mai există împărțirea în zone roșii și zone galbene a țărilor. Acum, când o persoană vine din străinătate, trebuie să stea în izolare la domiciliu două săptămâni, cu unele excepții. Este posibil însă să se renunțe și la măsura izolării la domiciliu atunci când o persoană vine din străinătate, după 15 iunie, cu condiția să existe o evoluție favorabilă a epidemiei”, a declarat Tătaru la o televiziune de știri.

Loading...