Ești Sănătos

Ce trebuie să porți, pe lângă masca de protecție. ”Ochii sunt și ei „gazdă”pentru COVID-19″

Medicul Monica Pop a declarat într-o emisiune TV că nu doar nasul și gura sunt cele mai vulnerabile locuri unde virusul își face de cap, ci și ochii, astfel că trebuie și ei protejați. Explicațiile ei vin după ce mai mulți pacienți s-au prezentat cu o simplă conjunctivită, însă simptomele și modul diferit al afecțiunii nu erau normale.

”Nu se gândește nimeni dacă e vreo infecție. Ochii trebuie spălați dimineața și seara cu apă și săpun. Nu ceaiuri, nu substanțe, nimic. Întotdeauna recomand să se poarte ochelari pe stradă, chiar și atunci când vine vorba de ochelari de soare. Și ochelarii trebuie șterși cu alcool, e un mijloc de dezinfecție, inclusiv rama. E greu la copii, dar ne bazăm pe părinții care sunt destul de vigilenți și le păstrează și lor metode de igienă”, a declarat Monica Pop.

De asemenea, soluția pe care medicul a oferit-o în timpul emisiunii este ca trebuie să porți pe lângă masca de protecție, și ochelari, care pot fi de vedere, de soare sau de protecție, sau chiar o vizieră, astfel încât să aibă ochii mereu protejați. Mai mult, aceasta recomandă ca fiecare să poarte tot timpul un dezinfectant după el, potrivit viva.ro.

”Fiecare trebuie să aibă sticla de dezinfectant cu el. E foarte important să avem grijă de copiii mici, în urmă cu o lună am avut o pacientă de 3 ani cu o arsură de Ariel. Nici n-am știut că se poate, iar atunci când am citit prospectul la Ariel am văzut că are acid sulfuric, e bine să nu lăsăm așa cea la îndemâna copiilor. E cazul să avem foarte mare grijă de ochi. Nici pentru noi (n.r.medici) nu e ușor. E o formă diferită de conjunctivită cea cu infecția de Sars-CoV2. Avea niște simptome, dar cumva altfel.

A doua persoană a avut o iritație pe interiorul ploapei, nedefinită, care a trecut și foarte ușor. Nu se știa până acum că pot avea și altele forme de COVID-19. Testele sunt foarte scumpe, omul obișnuit cu o familie formată din două părinți și doi copii poate da tot salariul pe test. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu e de glumit. Ochii sunt și ei „gazdă’ bună pentru COVID-19. Le-aș sugera tuturor să poarte ochelari”, spune dr. Monica Pop.

Medicul Monica Pop a mai vorbit despre rolul alimentației în fortificarea sistemului nostru imunitar, care joacă un rol important în prevenirea infectării cu virusul SARS-Cov2.

”Românii sunt oameni cu imunitate scăzută în general, pentru că au o viață destul de grea. Știm foarte bine că nu se alimentează cum trebuie de foarte multe ori. Stresul este foarte mare, așa că scăderea imunității e la ordinea zilei.

Am spus de mai multe ori că la boli infecțioase ne-a învățat un medic mai în vârstă ca niciodată să nu plecăm de acasă fără ceva proteine ingerate pentru ca leucocitele să fie în circulație și să ne apere.

Din punct de vedere medicamentos, eu folosesc o schemă de imunitate de foarte mulți ani. Accentuez asupra vitaminei D3 pe care trebuie să o ia orice om, în permanență. Este un foarte bun factor de ridicare a imunității!”, a declarat medicul Monica Pop.

Loading...