Ești Sănătos

Mihaela Bilic, medic nutriționist: Pizza e o mâncare nevinovată. Condițiile în care poate fi consumată fără probleme

NzgwJmg9NDQwJmhhc2g9ZDgyMmI0NWZjZjgxMDkxMGQ4NGM1YzM2ZDg2ZDI5MWE.thumb

Mihaela Bilic a vorbit la Digi24 despre pizza, un aliment apreciat și consumat în diferite ocazii de multă lume. Medicul nutriționist spune că este „o mâncare nevinovată”, dar trebuie să o consumăm cu câteva condiții. Dacă avem o muncă fizică grea, dacă facem sport, și nu în ultimul rând în funcție de metabolismul nostru.

Mihaela Bilic, medic nutriționist: Consum pizza. Este o mâncare atât de nevinovată. Am înțeles săptămâna trecută că a fost ziua mondială a sandwich-ului, și chiar mă gândeam că sandwich-ul este un fel de pizza mai săracă. În pizza avem multă pâine. E o mâncare a săracului… cred că orice popor are această cultură pentru alimentele care sunt făinoase, și dacă se poate făinos amestecat cu grăsime, e ceva ce simțurile noastre sunt înnebunite după această combinație.

Este sățioas, hrănitor, este la îndemâna oricui. Și până la urmă ce avem? O bucată de aluat pe care punem niște brânză și câteva, atenție, bucăți de șunculiță.

romaneaca 2 1 1

Despre cât se consumă, trebuie să spună silueta fiecăruia, și aș spune apoi gradul de sedentarism. Pentru că ce avem acolo – un amestec de grăsime cu făină, care este de ușor să fie transformat în depozite de grăsime și în kilograme în plus, dacă noi nu consumăm această energie pe care o dăm organismului.

Aici vine fairplay-ul nostru metabolic și strict partea de arderi. În momentul în care ne permitem, sau avem o muncă fizică grea, sau, eu știu, facem sport mult, putem să mâncăm liniștiți. Adică e partea aia de făinoase din farfurie. Cred că putem mânca două, trei triunghiuri de pizza în loc de pâine, sau jumătate de pizza fără probleme.