Ești Sănătos

Leacuri babesti cu ridichea neagra – vindeca infectiile din gat, te scapa de tuse, ajuta ficatul si digestia

radisnoir

Ridichea neagră conține vitaminele A, B, C, precum și magneziu, fier, calciu, iod, sodiu, fosfor, fier, potasiu, sulf, cupru, seleniu, zinc, mangan, fibre alimentare, glucide, uleiuri esențiale, enzime, microelemente, flavonoide, uleiuri volatile sulfurate, proteine, grăsimi.

Ridichea neagră are rol în drenarea ficatului, creșterea cantității și a fluidității biliare, întărirea sistemului imunitar, prevenirea răcelii, reglarea digestiei, reglarea tranzitului intestinal și prevenirea constipației (datorită conținutului bogat de fibre). De asemenea, are proprietăți antimicrobiene precum și efect antibacterian asupra florei digestive.

Artroza poate fi atenuată printr-o cură cu sirop obținut prin macerarea ridichii negre. Ridichea neagră ajută și la vindecarea unor afecțiuni renale și pulmonare, calmarea tusei, reglarea tensiunii arteriale. Are proprietăți diuretice, fiind utilă, de asemenea, și în afecțiuni cutanate, alergii, eczeme, datorită proprietăților sale dezinfectante.

Datorită conținutului său bogat în vitamina C și iod, ridichea neagră vindecă rahitismul și scorbutul, potrivit Agerpres.

Ridichea neagră este folosită și în industria cosmetică, la prepararea diferitelor creme.

Poate fi consumată crudă (curățată de coajă și dată pe răzătoare, ca atare sau în componența unor salate), sub formă de suc, sirop (în amestec cu miere de albine, formă sub care constituie un remediu eficient împotriva răcelilor, tusei, răgușelii), drept condiment, la prepararea unor sosuri etc.