Ești Sănătos

Academicianul Leon Dănăilă i-a dus flori soției la spital în fiecare zi, chiar și atunci când era inconștientă: Am rămas cu o dragoste cum nu se poate spune

Neurochirurgul născut la Darabani a vorbit public despre cea pe care a iubit-o nespus, dar și despre durerea de a nu fi avut copii.

Alexandrina Dănăilă s-a stins din viață în anul 2006, după o căsnicie de aproape jumătate de secol cu ilustrul neurochirurg. După ce soția a murit, Leon Dănăilă nu s-a mai recăsătorit, refugiindu-se în muncă.

Mărturisirile au fost făcute în cadrul emisiunii „Oameni și păreri”, de la A7TV, neurochirurgul botoșănean acceptând să vorbească despre lucruri dincolo de latura profesională.

Alexandrina Dănăilă era farmacistă și l-a cunoscut pe viitorul soț în spitalul în care acesta lucra. A fost o căsnicie bazată pe înțelegere, pe respect reciproc.

O căsnicie care s-a încheiat în anul 2006, după 46 de ani de dragoste sinceră. Atunci Alexandrina Dănăilă s-a îmbolnăvit. A fost supusă unor intervenții chirurgicale, după a doua operație pacienta fiind inconștientă, fără a-și mai reveni. În acest timp, soțul ei i-a dus în fiecare zi flori, un gest care a continuat și atunci când Alexandrina era în comă.

”Trăiești cu un om atâția ani de zile. Și dacă la un moment dat una dintre persoane se îmbolnăvește din diferite cauze nu poți să nu faci gesturi tot frumoase, ca și înainte, cu speranța că poate își va reveni. Eram conștient că boala era destul de gravă, de două ori a fost operată, după a doua nu s-a mai putut redresa. Este o stare afectivă…, nu este ușor să îți îngrijești un partener cu care zeci de ani ai stat împreună. Psihologic, am trăit această perioadă… Nici nu mâncam, în câteva săptămâni am slăbit vreo 15 kg. Este ceva de neimaginat”,

Leon Dănăilă, neurochirurg

Nu s-a mai căsătorit după moartea soției. S-a afundat în muncă.

”Am rămas cu o dragoste cum nu se poate spune, nu am mai găsit altă persoană, nici nu am căutat, mi-am dirijat activitatea către a citi, a scrie, către cercetare, am făcut multe descoperiri. Am extrapolat lipsa soției cu activitățile mele profesionale. Fiecare are psihologia lui aparte. Relațiile de familie diferă de la individ la individ. Dar fără dragoste nu realizezi nimic nici în profesie, nici în căsătorie”,

Leon Dănăilă, neurochirurg

Nu au avut parte de copii. O durere cu care, însă, cei doi soți au trăit convinși că Dumnezeu știe mai bine rostul.

”Soția era farmacistă. Nu am avut copii. Nu din vina mea, nu din vina ei. Așa a vrut Dumnezeu. A pierdut niște sarcini… În sfârșit…”

Leon Dănăilă, neurochirurg

Nu a uitat-o niciodată pe cea care i-a fost alături. La Darabani, în fața casei părintești, două busturi au fost instalate: unul este al lui Leon Dănăilă, celălalt al soției sale, Alexandrina.