Ești Sănătos

Legătura crucială dintre sistemul imunitar şi creşterea în greutate:

69069673 398973544088205 4506509416173928448 n

Oamenii de ştiinţă cercetează un factor care ar putea explica de ce unii oamenii se îngraşă, iar alţii rămân slabi deşi au consumat aceeaşi masă bogată în calorii. Sistemul imunitar ar juca un rol crucial în menţinerea proporţiilor sănătoase ale microbilor din intestin, întrucât de populaţiile de bacterii depinde un bun metabolism. Cercetătorii iau în […]

Oamenii de ştiinţă cercetează un factor care ar putea explica de ce unii oamenii se îngraşă, iar alţii rămân slabi deşi au consumat aceeaşi masă bogată în calorii. Sistemul imunitar ar juca un rol crucial în menţinerea proporţiilor sănătoase ale microbilor din intestin, întrucât de populaţiile de bacterii depinde un bun metabolism.

Cercetătorii iau în considerare relaţia dintre flora intestinală şi funcţionarea sistemului imunitar pentru a explica creşterea în greutate. De pildă de ce unii oameni se îngraşă odată cu vârsta, deşi nu-şi schimbă obiceiurile lor alimentare sau de ce în cazul altora dieta nu dă rezultate; sau, pur şi simplu, de ce unii oameni iau în greutate după o masă bogată în calorii, în timp ce alţii rămân supli.

Ipoteza oamenilor de ştiinţă este că sistemul imunitar, responsabil pentru gradul de inflamaţie din intestin, determină modul în care are loc digerarea alimentelor, şi anume numărul de calorii absorbite şi cantitatea de nutrienţi care ajunge în organism, relatează The Atlantic.

Relaţia dintre microbii din intestin şi creşterea în greutate a fost multă vreme trecută cu vederea la oameni, deşi fusese observată la animale.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, antibioticele au devenit accesibile tuturor şi se găseau pentru prima dată în cantităţi suficiente. Fermierii au observat că vitele care primeau antibiotice pentru diverse infecţii creşteau şi deveneau masive într-un ritm accelerat.

Asta a dus la un val de aplicaţii pentru brevetarea hranei cu antibiotice a animalelor crescute la ferme.

În 1950, compania farmaceutică Merck a solicitat un brevet pentru o „metodă de a accelera creşterea animalelor” cu „un factor de creştere inovator” – care nu era altceva decât penicilină.

Compania americană Eli Lilly a patentat trei noi antibiotice care urmau să fie amestecate cu hrana oilor, caprelor şi vitelor, întrucât agenţii care distrugeau microbii „măreau eficienţa hrănirii”.

În următoarele decenii practica s-a generalizat deşi nimeni nu ştia de ce animalele de fermă cresc mai repede şi mai masive în urma dozelor mari de antibiotice. Faptul că antibioticele distrug anumiţi microbi care se găsesc în mod natural în intestin făcând astfel mai eficientă digerarea alimentelor este o descoperire recentă. Aceşti microbi descompun nutrienţii şi îi ajută să treacă prin pereţii intestinali făcând o selecţie a lor, dar astfel mai mulţi nutrienţi ajung în organism.

În secolul 20, utilizarea masivă a antibioticelor de către oameni a coincis cu creşterea ratei obezităţii la niveluri fără precedent, întrucât acestea sărăcesc microbiomul.

Deşi corelaţia poate fi înşelătoare, putând fi implicaţi şi alţi factori, dovezile că sănătatea noastră metabolică merge mână în mână cu o floră intestinală nealterată nu pot fi trecute cu vederea.

O cercetare din 2006 condusă de biologul Jeffrey Gordon de la Universitatea Washington (St. Louis) pe şoarecii obezi a arătat că aceştia aveau alterată proporţia sănătoasă între două specii de microbi (mai puţine Bacteroides şi mai multe Firmicutes) spre deosebire de şoarecii supli) – o asemenea proporţie permitea microbilor să extragă un număr mai mare de calorii. Astfel că deşi mâncau la fel – aceeaşi hrană şi în aceeaşi cantitate – diferenţa dntre populaţiile de bacterii făcea ca unii şoareci să aibă probleme de metabolism şi să se îngraşe.

Proporţii similare de bacterii care produc probleme metabolice au fost confirmate şi la oameni.

În 2013, aceiaşi cercetători au transferat la şoareci bacterii din intestinele unor gemeni – unul obez şi unul cu greutate normală: şoarecii care au primit bacteriile de la geamănul obez au luat rapid în greutate faţă de ceilalţi care au primit populaţia sănătoasă de bacterii. Bacteriile din intestine au fost transferate şi între oameni în forma unor transplanturi de fecale experimentale ca tratament pentru infecţia cu Clostridium difficile. Într-un alt studiu, pacienţii obezi care au primit aceste transplanturi de la donatori supli au răspuns mai bine la insulină.

Cercetările preliminare au arătat că şi numai o singură specie de bacterii adăugată microbiomului unei persoane produce schimbări în metabolismul acesteia. Într-un studiu clinic publicat luna trecută în Nature Medicine, s-a constatat că cei care au luat un probiotic cu Akkermansia muciniphila (care se găseşte în cantităţi mai mari la persoanele cu greutate normală) au avut îmbunătăţiri ale metabolismului, inclusiv scăderi în greutate.

Întrucât supleţea şi obezitatea par a fi transmisibile prin intermediul microbiomului „bolile metabolice se dovedesc a fi ,în anumite privinţe, similare unor boli infecţioase” spune Lora Hooper, cercetătoare în domeniul imunologiei. Hooper a studiat efectele unui răspuns inflamator al organismului asupra microbiomului, şi cum influenţează inflamaţia creşterea în greutate. Studii din ultimul deceniu au arătat că adulţii obezi au răspunsuri imune mai puţin eficiente la vaccinuri şi că atât aceştia, cât şi adulţii subponderali au o rată ridicată a infecţiilor. Cercetătoarea spune că sistemul imunitar are un rol în menţinerea sub control a microbiomului – microbii din intestin ajunşi în sânge pot ucide – astfel că funcţionarea sa are influenţă asupra populaţiei de microbi, deci şi asupra metabolismului şi creşterii în greutate.

Teoria ei a fost confirmată de un studiu publicat luna trecută în Science. Zac Stephens, cercetător în domeniul ecologiei microbiene a observat că şoarecii cu celule imune T modificate „s-au umflat” ca nişte „clătite”. Spre deosebire de ei, şoarecii fără sistem imunitar compromis aveau din abundenţă bacterii Clostridia şi mai puţine Desulfovibrio şi ei nu se îngrăşau deşi o mare cantitate de grăsime ajungea în organism. Dimpotrivă, şoarecii cu sistem imunitar compromis nu doar că se îngrăşau dar prezentau semne de diabet de tip 2.

O proporţie similară între populaţiile de bacterii menţionate se regăseşte la oamenii obezi şi la cei cu diabet de tip 2. „Intestinele se află într-o stare de inflamaţie continuă – fiind stimulat de toţi acei microbi de la nivelul lor”, spune Stephens, menţionând că inflamaţia nu este întotdeauna dăunătoare, ci o modalitate de a păstra echilibrul microbiomului. Astfel că funcţionarea sistemului imunitar modificată de înaintarea în vârstă sau de boală poate fi la baza înmulţirii unor bacterii în defavoarea altora. Şi cum aceste bacterii au roluri metabolice specifice, asta se răsfrânge asupra creşterii în greutate.

CITESTE MAI DEPARTE