Ești Sănătos

Prof. dr. Vlad Ciurea: ”Nu am nevoie de somnifere și se poate!” Ce face în fiecare seară pentru un somn liniștit

Vlad Ciurea

Prof. dr. Vlad Ciurea, medic primar neurochirurg, a explicat ce putem face seara înainte de culcare pentru un somn liniștit.

“Fac tot posibilul ca la 21:45 să opresc televizorul, să iau o carte frumoasă, de călătorii, de aventuri, de poveste, cu geamurile cât mai deschise şi să încerc să dorm. Şi se poate. Fără somnifer şi fără alte lucruri. Se poate, se poate, se poate,” a explicat medicul, pentru antena3.

Neurochirurgul a povestit și ce ritual are dimineața pentru a-și pune organimsul în mișcare.

”Dimineaţa, ora de trezire la mine este 5:30. Eu beau două pahare de apă dimineaţa. Apă plată la temperatura camerei. Se deschide geamul cât mai larg. Se fac mişcări de înviorare. Sunt obligatorii. Şi atunci organismul se pune în mişcare încet, iar lucrurile făcute treptat. Acel duş de dimineaţa trebuie făcut încet. Acea cafea de dimineaţa trebuie băută încet. Eu nu sunt de acord cu ţigara de dimineaţa, dar nu sunt fumător. Şi când eram, nu prea era de dimineaţă. Micul dejun trebuie făcut şi mâncat. De aia se numeşte micul dejun.”

Medicul a preciza că trebuie să facem lucrurile încet, să avem timp pentru fiecare. Fiecare amănunt din viaţa noastră contează enorm ca să punem creierul în mişcare şi să funcţioneze cum trebuie.