Ești Sănătos

Cele mai mari beneficii pentru sănătate ale consumului de drojdie nutritivă

fulgi drojdie nutritiva 640x427 1

Cele mai mari beneficii pentru sănătate ale consumului de drojdie nutritivă. Drojdia nutritivă ar trebui clasificată drept „super-aliment” datorită beneficiilor asupra sănătății. Poate crește energia unei persoane, poate susține sistemul imunitar și poate oferi și beneficii suplimentare pentru sănătate.

Cele mai mari beneficii pentru sănătate

Drojdia inactivă, numită și nutritivă, este un produs alimentar folosit în special de persoanele vegane, pe post de condiment cu aromă de brânză, dar nu numai.

Bogată în proteine, vitamine, minerale și antioxidanți, acest tip de drojdie are multe beneficii pentru organism, dovedite de cercetări științifice.

Ce conține drojdia nutritivă?

Drojdia nutritivă este o sursă bogată de vitamine B (nu și vitamina B12), acid folic, seleniu, zinc și proteine. Nu are în componență gluten, ceea ce o face ideală de inclus în dietele persoanelor alergice. Mai mult decât atât, are un conținut redus de sodiu.

Cum se folosește?

Acest tip de drojdie poate fi inclus și în mâncarea bebelușilor, de la șase luni. Bineînțeles, înainte de a face acest lucru, este necesară consultarea medicului pediatru și respectarea regulii de 4-7 zile , înainte de a introduce un aliment nou.

Drojdia nutritivă are un gust similar cu cel al brânzei, fapt pentru care este excelentă pentru persoanele vegane.

Spre deosebire de drojdia de bere, care are un gust amărui, cea nutritivă are o aromă deosebită. Gustul acestui tip de drojdie este dat de acidul glutamaic, format în mod natural în timpul procesului de uscare. Acest acid poate fi regăsit și în fructe sau legume.

Este suficient să puneți câteva linguri de drojdie inactivă în mâncărurile pe care le preparați, pentru a intensifica aroma celorlalte ingrediente. În plus, aceasta poate fi folosită pe post de parmezan sau poate fi utilizată în loc de brânză și unt în piureurile de cartofi.

Poate fi inclusă, cu succes, în mămăligă, pe popcorn, pe paste, ca și condiment sau alături de migdale pisate, pentru a realiza „parmezan” vegan, pentru persoanele care au adoptat o dietă bazată pe plante.

Beneficiile drojdiei nutritive

Drojdia nutritivă are numeroase beneficii pentru sănătate. Aceasta este foarte hrănitoare, deoarece este o proteină completă, care are în componență toți cei nouă aminoacizi esențiali. Doar o singură lingură dintr-o astfel de drojdie conține între 2 și 30% din doza zilnică recomandată de oligominerale (zinc, seleniu, mangan).

De asemenea, poate scădea colesterolul, grație beta-glucanului, pe care îl conține. Studiile arată că persoanele, care au inclus drojdia în dieta lor zilnică, se bucură de un nivel mai scăzut de colesterol (cu 6%), față de cele care nu fac acest lucru, potrivit bzi.ro.

Nu în ultimul rând, drojdia nutritivă contribuie la susținerea unui sistem imunitar puternic. Mulțumită celor doi carbohidrați, și anume alfa-manan și beta-glucan, acest tip de drojdie reduce frecvența infecțiilor cu bacteriile E.coli sau Salmonella. Din nefericire, studii s-au făcut doar pe animale, fapt ce necesită cercetări suplimentare, pentru a stabili dacă alfa-mananul și beta-glucanul au aceste efecte și la oameni.