În Antichitate exista un adevărat cult al salviei, recoltarea, prepararea şi folosirea acestei plante desfăşurându-se după ritualuri minuţioase. Salvia era atunci, şi este şi în prezent, nu numai o mirodenie nelipsită din bucătărie, ci şi un medicament natural foarte apreciat.
Însăşi denumirea plantei, salvie, are o însemnătate aparte. Numele provine din latinescul „salvare”, care înseamnă „a fi sănătos”, „a salva”, „a vindeca.” Romanii o considerau, pe bună dreptate, regina plantelor tămăduitoare.
Mulţumită conţinutului său mare de vitamine, salvia oferă beneficii multiple pentru sănătate. Abundă în vitaminele A, B şi C, dar şi în minerale esenţiale precum calciu, potasiu, magneziu, fier, zinc şi sodiu.
Frunzele de salvie conţin un ulei volatil reprezentat prin substanţe terpenice, tuionã, tuiol, salven, sabinol. Frunzele mai conţin taninuri, principii amare, vitamina B1, C, săruri de potasiu, glicozide, polifenoli şi rãşini.
Salvia se remarcã prin multe proprietãţi benefice, dar probabil cea mai notabilã dintre ele este aceea de a diminua transpiraţia(efect antisudorific pronunţat).
Preparatele din salvie atenueazã procesele fermentative din intestin şi favorizeazã eliminarea gazelor, stimuleazã secreţia de bilã a ficatului, au un uşor efect hipoglicemiant, acţiune antispasticã, astringentã şi antisepticã, bacteriostaticã.
Preparatele din frunze de salvie sunt utilizate pentru combaterea transpiraţiei excesive în diverse stãri, cum ar fi distoniile neurovegetative şi menopauza.
De asemenea, preparatele din salvie sunt utile în stãrile de meteorism abdominal, în dischineziile biliare, ca adjuvant în tratamentul diabetului zaharat, în unele dureri abdominale, în inflamaţiile mucoaselor (stomatite, gingivite, faringite, amigdalite) şi ale pielii sau în acnee.
Efecte terapeutice ale salviei:
1.Întăreşte sistemul imunitar. Salvia echilibrează funcţiile glandei tiroide, stimulând totodată pofta de mâncare şi atenuând durerile de cap şi de stomac. În plus, reduce transpiraţia, vindecă iritaţiile pielii, eczemele şi infecţiile cutanate, reduce căderea părului, estompează aspectul celulitei, stimulează memoria şi îmbunătăţeşte circulaţia sângelui la nivel cerebral.
2.Tratează gastrita, previne formarea celulelor canceroase, reduce dependenţa de tutun şi de alcool şi tratează dismenoreea.
3.Tratează tulburările aparatului digestiv. Salvia sprijină vindecarea colitei, enterocolitei, indigestiei şi a balonării cronice. În aceste scopuri, trebuie administrate zilnic patru linguriţe de praf de salvie timp de trei săptămâni, cu pauze de zece zile. Se pot face inclusiv cure cu infuzie de salvie, consumând câte trei căni de infuzie pe zi.
4.Grăbeşte vindecarea răcelii şi gripei. Proprietăţile antivirale, anticongestive şi antiinflamatorii recomandă salvia ca tratament naturist pentru bronşită, rinită şi alte boli virale.
5.Grăbeşte vindecarea rănilor. Pentru uz extern, se recomandă folosirea salviei sub formă de cataplasme, ce trebuie aplicate direct pe răni şi vătămături.
Nu v-ați fi așteptat și la aceste întrebuințări ale plantei dar, da, salvia este excelentă în combinație cu vinul și oțetul. Așadar, vinul de salvie se obține prin macerarea a 20 de linguri de pulbere de salvie la un litru de vin alb, natural, vreme de 2 săptămâni, după care se strecoară.
Se pot consuma câte trei linguri înainte de masă și aceste este un remediu excelent pentru stimularea apetitului și înviorare. Oțetul de salvie, pe de altă parte este folosit ca un elixir pentru sistemul nervos și digestiv.
Așadar, oțetul se obține prin macerarea a 50 de grame de frunze de salvie mărunțită la un litru de oțet de mere. Acesta se poate folosi la salate sau se poate face frecție împotriva răcelii, a durerilor reumatice și articulare, a stărilor de oboseală.










