Operația de gastric sleeve, cunoscută și sub numele de gastrectomie longitudinală, este o procedură chirurgicală bariatrică utilizată pentru tratarea obezității severe. Aceasta implică îndepărtarea a unei porțiuni de aproximativ 75-80% din stomac.
Construirea unui plan de alimentar pentru perioada ce precede acest tip de intervenție chirurgicală este importantă, așa cum vei vedea în cele ce urmează. Află care sunt beneficiile unei astfel de abordări în etapa de pregătire pentru operația de gastric sleeve și ce alimente poate include meniul special conceput de specialist!
Dieta pre gastric sleeve: principalele beneficii
Modul în care se organizează planul alimentar din etapa ce precede o operație de gastric sleeve asigură:
- optimizarea condițiilor pentru operație: diminuarea nivelului de grăsime hepatică și reducerea țesutului adipos din jurul stomacului facilitează accesul chirurgical;
- reducerea riscului de complicații: un corp pregătit de operație printr-o dietă corectă este supus un risc mai mic de complicații, precum infecțiile sau problemele de natură metabolică;
- adaptarea la un stil de viață nou: după operația de gastric sleeve, alimentația pacientului va fi limitată, iar acest plan ajută la tranziția către un regim alimentar alcătuit din porții mici și alimente sănătoase.
Recomandare plan alimentar înainte de gastric sleeve
Pacienților care se pregătesc pentru o astfel de operație bariatrică li se poate oferi un plan alimentar structurat pe săptămâni. Mai jos am pregătit un astfel de exemplu, pentru a înțelege mai bine structura meselor și scopul urmării unei astfel de diete, esențială pentru sănătatea pacientului bariatric:
Cu 2 săptămâni înainte de gastric sleeve: dietă hipocalorică și echilibrată
Alimente recomandate:
- mic dejun: un iaurt grecesc slab (0% grăsime) cu o lingură de semințe de chia sau fulgi de ovăz;
- gustare: un măr sau o portocală;
- prânz: 150 g piept de pui la grătar cu legume la abur (broccoli, dovlecei);
- gustare: 10 migdale crude;
- cină: supă cremă de legume (fără cartofi) sau un file de pește alb cu salată verde;
- hidratare: minimum 2 litri de apă plată pe zi.
Cu 1 săptămână înainte de gastric sleeve: dietă lichidă și săracă în carbohidrați
Alimente recomandate:
- mic dejun: shake proteic aprobat de medic sau nutriționist;
- gustare: supă strecurată de legume;
- prânz: supă cremă (de exemplu, dovleac sau broccoli, fără smântână);
- gustare: iaurt slab lichid;
- cină: supă de pui sau vită (strecurată);
- suplimente: includerea acestora în planul alimentar al săptămânii ce precede operația de gastric sleeve trebuie discutată cu medicul specialist.
Dieta după operația de gastric sleeve: informații generale
După operația de gastric sleeve, programul alimentar urmează mai multe etape clare, fiecare având rolul de a permite stomacului să se vindece și de a ajuta pacientul să se adapteze la noul mod de a mânca. Perioada de tranziție poate dura între 6-8 săptămâni și este împărțită în patru faze principale:
1. Faza lichidă clară – săptămâna 1
Această etapă are scopul de a permite stomacului să se vindece fără a-l forța să digere alimente solide. Produse alimentare recomandate:
- apă plată sau apă cu electroliți (fără zahăr);
- ceaiuri neîndulcite (ex. ceai de mentă, ceai de mușețel);
- supă strecurată (fără grăsimi și legume solide);
- gelatină fără zahăr (opțional).
2. Faza lichida completă – săptămânile 2 și 3
Se introduc în dietă alimente lichide mai consistente pentru a oferi mai mulți nutrienți organismului, însă fără a forța stomacul. Produse alimentare recomandate:
- shake-uri proteice (aprobate de medic sau nutriționist);
- supe creme strecurate (ex. cremă de dovleac sau broccoli, fără smântână);
- iaurt slab și lichid (0% grăsimi);
- lapte degresat;
- piureuri de legume (amestecate cu apă sau supă).
3. Faza alimentației pasate – săptămânile 4 și 5
În această etapă, alimentele sunt pasate la o consistență fină, similară unui piure, pentru a ușura digestia. Produse alimentare recomandate:
- piure de legume (cartofi dulci, morcovi, dovlecei);
- ouă fierte moi sau omletă (pasată);
- carne slabă (pui, pește) gătită și pasată;
- fructe moi pasate (banane, mere coapte fără coajă);
- brânză slabă (ricotta sau cottage).
4. Faza alimentației moi – săptămânile 6-8
Se poate începe consumul de alimente moi, bine mestecate, aproape de consistența normală. Produse alimentare recomandate:
- carne moale, bine gătită (pui, curcan, pește);
- legume fierte până devin foarte moi;
- fructe fără coajă, moi (piersici, pepene galben);
- ouă fierte tari sau amestecate;
- brânzeturi moi, degresate.
Dieta pre gastric sleeve contribuie la reducerea riscului de complicații, posibil apărute în timpul acestei intervenții chirurgicale bariatrice. De asemenea, asigură o acomodare a organismului cu noul plan alimentar, pe care va pacientul va trebui să îl urmeze în etapa de recuperare postoperatorie. Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfatului specialistului. Solicită ajutor medical de specialitate, pentru a înțelege în detaliu importanta pregătirii pentru această operație!
SURSE:
https://www.healthline.com/health/gastric-sleeve-diet
https://www.nhs.uk/conditions/weight-loss-surgery/preparing/