Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.
S-a declanșat alertă la nivel european, dar și în România, în legătură cu enele medicamnete care vor fi retrase pentru că nu au fost testate după toate standardele de conformitate europene.
În România, sunt șapte medicamente care vor fi retrase. Acestea sunt: Posaconazole; Ibuprofen Nutra Essential; Loperamide; Tadalafil – 20 mg; Tadalafil – 5 mg; Eriotinib – 100 mg; Eriotinib -150 mg.
„În realitate, dintre acestea avem doar 7 produse care sunt efectiv în piață. Două fără prescripție: un antiinflamator, un antidiareic, pentru care există alternative suficiente în piață. Și celelalte cinci produse, care sunt medicamente care se eliberează cu prescripție medicală, două dintre ele sunt utilizate în oncologie, câte două concentrații diferite și cel de-al cincilea pentru disfuncție erectilă masculină”, a declarat Răzvan Mihai Prisada, președintele Agenției Naționale a Medicamentului, scrie digi24.ro.
Comisia Europeană a notificat toate statele membre pentru a suspenda autorizațiile de comercializare.