Călugărul vindecător Mihai Neamţu (1924 – 2000) era vestit în toată ţara pentru minunile sale făcute cu ceaiurile preparate din plante. Unul dintre cei mai celebri vindecători din judeţul Satu Mare, călugărul Mihai Neamţu din satul Prilog, ne-a lăsat moştenire zeci de reţete de ceaiuri cu care el a tămăduit, în timpul vieţii, peste un milion de români.
Pe lângă multă rugăciune şi credinţă, unchiul Mihai, aşa cum toţi îl ştiau, a salvat mulţi oameni de la intervenţii chirurgicale, prin tratamente cu plante, cu ceaiuri de viaţă lungă. ‘’Elixirul tinereţii’’ Pe lângă o stare de linişte sufletească şi mai multă putere de muncă, acest ceai încetineşte procesul de îmbătrânire. Potrivit călugărului vindecător, acest ceai, băut regulat, ajută persoana respectivă să ajungă la vârstă de 80 de ani şi să arate ca la 50.
Cum se prepară În 2 litri de apă care fierbe se adaugă câte 1 lingură de cătină, ciuboţica-cucului, coada-calului, coada-şoricelului, cimbrişor, cireş, cruşin, dud, levănţică, muşeţel, măceş, mentă, mesteacăn, păducele. O altă combinaţie cu acelaşi efect: păpădie, pătlagină, pătrunjel, pir, porumb, vâsc, volbură, traista- ciobanului, troscoțel, urzică moartă, vâsc, volbură, trifoi. Se lasă să fiarbă timp de 2 minute, apoi se strecoară.
Batranetea si boala, alungate cu ceaiurile calugarului Mihai Neamtu Cum se consumă Se beau, din 30 în 30 de minute, câte 50 ml. de ceai sau se bea o ceaşcă de 250 ml. înainte şi una după masa de dimineaţă, de prânz şi de seară. Gustul este plăcut, însă, în caz de îndulcire, aceasta se face cu miere. Ceaiul trebuie băut 21-22 zile pe lună. Ceaiul care „taie“ boala Un ceai care „taie“ boala, acţionând în sensul vindecării, în aproape orice suferinţă. Se ia câte 1 lingură rasă din: albăstrele, cătină, cicoare, ciuboţica-cucului, pătrunjel, pătlagină, salcie, porumb, plop, lumânărică, soc, vişin, vâsc, trei-fraţi-pătaţi, troscoțel, urzică moartă. Se pun în 1,5-2 litri de apă care fierbe. Se lasă aproximativ 2 minute la fiert, după care se stinge focul. După ce se răceşte, se strecoară şi se poate bea. În timpul tratamentului nu se bea apă. Ceaiul nu se bea mai mult de 6 zile la rând. Observaţiile călugărului Mihai Neamţu Tratamentul cu ceaiuri să fie însoţit zilnic de 40 de minute de rugăciune. Nici un ceai nu se fierbe mai mult de 2 minute. Ceaiul se bea călduţ sau la temperatura camerei (nu se ţine la frigider).









