Ești Sănătos

Acesta este lichidul care hidratează cel mai bine – Nu este apa

water 3226252 1280

Chiar dacă un pahar de apă este întotdeauna binevenit, pentru ca organismul să se mențină hidratat pentru mai mult timp, e nevoie ca băutura să conțină și ceva zahăr, proteine sau grăsimi.

Un pahar de lapte hidratează mai mult organismul, comparativ cu un pahar de apă. Laptele, spre deosebire de apă, conține lactoză, proteine și grăsimi. Toate acestea, arată studiul, împiedică eliminarea rapidă a laptelui din stomac, ceea ce permite ca organismul să rămână hidratat pentru o perioadă mai lungă de timp.

Pastilele antidiareice și pentru rehidratare se bazează exact pe această formulă: conțin zahăr, sodiu și potasiu, elemente care ajută la retenția apei în organism.

Sucurile de fructe sau băuturile carbogazoase (cola) nu hidratează atât de eficient precum apa sau laptele. Chiar dacă „petrec” mai multă vreme în stomac, acestea nu fac decât să consume apa din organism pentru difuzia zahărului pe care aceste băuturi îl conțin în exces.

În schimb, alcoolul acționează ca un diuretic. Volumul de alcool dintr-o băutură joacă și el un rol important: un pahar de whisky va deshidrata mai mult organismul decât o o halbă de bere.

În privința cafelei, totul depinde de cantitatea consumată: o cafea obișnuită, care conține 80 de miligrame de cafeină este la fel de hidratantă precum o cantitate similară de apă, arată studiul.

În schimb, consumul ridicat de cafea (între două și patru căni pe zi) deshidratează, întrucât, în astfel de situații, cafein va acționa ca un diuretic.

Studiul a încercat să găsească cele mai indicate băuturi pentru hidratarea organismului, pentru cazurile speciale ale atleților sau ale persoanelor care lucrează în condiții dificile, cu puține pauze pentru hidratare.