Prof. dr. Vlad Ciurea susține că orice cantitate de alcool, fie ea cât de mică, trebuie evitată atunci când temperaturile de afară sunt crescute.
”Cantități mici de alcool, în asociere cu căldura excesivă, ne fac să fim imprevizibili. Să facem mișcări greșite, să cădem, ceea ce este foarte simplu, să aluneci și să cazi. Am văzut căderi în piscină, accidentale, neintenționate. Ori o cantitate mică de alcool poate să fie periculoasă. Nimeni nu este împotrivă, nici Guvernul, nici Parlamentul, s-a dat și decret, aveți voie o sticlă de bere rece în perioada de caniculă. Ne hidratează.
Aveți voie limonadă, aveți voie un alcool foarte ușor. Alcoolul greu, alcoolul tare, alcoolul cu multe grade este periculos pentru că influențează decizia cerebrală. Pot să fac o prostie care poate să fie fatală. Mă refer la lucruri simple, nu mă refer la lucruri grave, de exemplu să te urci la volan sub influența alcoolului, ceea ce este foarte grav din toate punctele de vedere”, a explicat Vlad Ciurea la rubrica Sfat de Sănătate cu Andreea Cigolea de la Antena 3 CNN.
Alcoolul distruge creierul
Potrivit renumitului neurochirurg, alcoolul nu este periculos doar pe timp de caniculă, ci oricând este consumat fără măsură.
”Alcoolul distruge neuronii. Sunt persoane care vin foarte speriate și spun că le-a apărut atrofie cerebrală. Cum pot eu, în acel moment, să le spun că au băut alcool?
Foarte vag încep să îi întreb dacă au mai consumat, din când în când, alcool, și atunci recunosc…
Se numește atrofie cerebrală. Și atunci trebuie să ne limităm, limite fiziologice. Atât cât să ne facă plăcere, nu mai mult, să rămână numai la nivel de plăcere, nu la nivel de sațietate”, a declarat prof. dr. Vlad Ciurea în exclusivitate pentru Antena 3 CNN.