Ești Sănătos

Caleașcă unicat la nunta principelul Nicolae cu Alina Binder. Folosită pentru prima oară

Fullscreen capture 9302018 113644 PM 768x406

Caleașca folosită de principele Nicolae și Alina Binder la nunta lor de la Sinaia are o poveste cu adevărat impresionantă.

La nunta celor doi, care a avut loc duminică, 30 septembrie 2018, la Sinaia, principele Nicolae, și aleasa inimii sale, Alina Binder, au plecat de la biserică într-o frumoasă caleșcă ce a atras imediat atenția celor prezenți la evenimentul princiar.

Caleașca folosită la nunta principelui Nicolae cu Alina Binder are o poveste incredibilă. Este unicat în România.

Potrivit proprietarului acesteia, Cristian Iancu, caleașca a fost lucrată în Italia, din lemn masiv, și este deocamdată unicat in România. A fost trasa de doi ai frizieni și însoțită de 53 de juni de la Junii Brașovului.

Ca la toate nunțile regale, chiar dacă Principele Nicolae și-a pierdut titlul, întregul eveniment a respectat un ceremonial demn de un eveniment al unor personalități.

Astfel că după oficierea cununiei religioase cei doi au ieșit din Biserică și au mers prin toată Sinaia într-o caleașcă descoperită, salutând mulțimea.

Câteva sute de oameni erau deja strânși pe străzi ca să vadă fericitul cuplul. Le-au strigat bucuroși „Trăiască mirii!’ și au făcut mii de fotografii.

Tot drumul până la Cazinoul din Sinaia, principele Nicolae și Alina Binder au fost aplaudați de oameni, mulți dintre aceștia aplaudând și aruncând cu flori.

Fullscreen capture 9302018 113647 PM

Fullscreen capture 9302018 113713 PM

Fullscreen capture 9302018 113721 PM

Duminică, 30 septembrie, Sinaia a găzduit prima nuntă regală din ultimii 70 de ani. Principele Nicolae Medforth-Mills, în vârstă de 33 de ani, nepotul Regelui Mihai, s-a căsătorit cu aleasa lui Alina-Maria Binder, în vârstă de 30 de ani.

Nicolae și Alina s-au căsătorit civil în Anglia, în 2017, iar duminică s-au cununat religios și au organizat o recepție pentru invitații lor.

Slujba a avut loc la biserica Sf. Ilie din Sinaia și a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu IPS Calinic al Argeşului şi Muscelului. Cei prezenți au putut vedea slujba pe un ecran amplasat în fața bisericii. Pentru această ocazie, biserica din Sinaia a fost înfrumusețată și s-a schimbat mobilierul, cheltuielile fiind suportate de un susținător al casei regale, potrivit adevarul.ro.

Conform unui program urmat cu strictețe, cuplul a părăsit biserica la ora 15:30 și a pornit către către cazinoul din Sinaia, într-o caleașcă de poveste. Pe traseu, tinerii au fost însoțiți de grupuri folclorice din mai multe zone ale României. Ajunși la cazinoul din Sinaia, Nicolae și Alina au salutat publicul din balcon, apoi și-au primit invitații la recepția care a avut loc în Sala Oglinzilor.

Nunta dintre principele Nicolae al Romaniei si Alina Binder a adus la Sinaia reprezentati ai nobilimii din Europa, dar si personalitati romane, prieteni ai mirelui.

Nicolae Medforth-Mills (33 de ani), nepotul Regelui Mihai şi fost Principe al României, şi se cunună religios cu Alina-Maria Binder (30 de ani).

Cuplul a ajuns la Biserica Sf Ilie din Sinaia la ora 14.30, in aplauzele celor veniti sa-i intampine. Alina poarta o rochie alba, extrem de simpla, accesorizata cu un voal lung.

Rochia de mireasa a Alinei este realizata in tara, de un designer roman. Tanara si-a dorit o rochie simpla, care are elemente inspirate din traditia saseasca, copiate din tinuta bunicii sale.

Rochia de mireasă purtată de Alina-Maria Binder a fost creată de un designer român și a inclus motive discrete inspirate din portul săsesc. Mireasa declara, înainte de nuntă, că este foarte încântată de rochie, care i se pare superbă. Pe 19 iulie 2017, când a fost cerută în căsătorie, Alina a primit de la Nicolae un inel de logodnă cu diamante și un safir, având inscripționate numele celor doi și data cererii în căsătorie.

Meniul oferit celor peste 200 de invitați din toată lumea a inclus preparate românești, iar despre invitațiile de nuntă, Nicolae declara: ”Am ales să punem într-un plic ceva din manuscrisul Reginei. Am vrut să legăm nunta un pic de familia mea, chiar dacă strămoşii mei nu vor fi prezenţi la nuntă. Alina o admiră foarte mult pe Regina Maria şi noi am vrut să includem ceva mic, dar semnificativ.”

Nasii cuplului sunt Liviu si Simona Popescu si Constantin Filitti si Alexandra Butculescu Filitti.

Alina Maria Binder, vor avea alături 200 de apropiaţi din România, dar şi din străinătate, mai puţin pe cei din familia Regală a României, care au declinat invitaţia. Nici măcar mama fostului principe nu participă la fericitul eveniment.

După ce i s-a retras titlul regal, Nicolae a avut o relație încordată cu familia regală a României, lucru care a fost vizibil și la înmormântarea Regelui Mihai. Deși au primit invitații, Principesa Margareta și Principesa Elena, mătușa și mama mirelui, nu au dorit să ia parte la nunta de la Sinaia.

Surse apropiate lui Nicolae au dezvăluit pentru presa din România că familia regală a ales să egnore invitațiile, pe care mirii le-au primit înapoi nedeschise.

Nunta principelui Nicolae cu Alina-Maria Binder este prima nuntă regală care are loc în România după 70 de ani. Ultima a fost nunta principesei Ileana, fiica Regelui Ferdinand. Istoria nunților regale românești a început, însă, în anul 1869, o dată cu căsătoria viitorului Rege Carol I cu Principesa Elisabeta. Primele festivități de acest gen cu adevărat memorabile au fost prilejuite de nunta Principelui Moștenitor Ferdinand cu prințesa Maria. A urmat nunta de argint a lui Carol I cu regina Elisabeta, desfășurată la București în 1894.

Cine este Alina-Maria Binder

Alina Maria Binder este absolventă a Școlii de Muzică și Arte Plastice din București și a unui master în Relații Internaționale și Integrare Europeană. Ea a lucrat ca purtător de cuvânt la Asociația Aviatorilor, iar acum urmează un curs pentru a obține atestatul de copilot, fiid pasionată de aviație.

În ce privește viața sentimentală, Alina-Maria Binder a fost destul de discretă, dar se știe că ea a avut o relație cu Sebastian Blaga, fiul lui Vasile Blaga, fost co-președinte PNL. Relația a durat nu mai puțin de șase ani și s-ar fi terminat deoarece Alina voia să rămână în România, în timp ce Sebastian ar fi dorit să locuiască în Germania.

Nicolae și Alina se cunosc de mulți ani însă au fost surprinși împreună pentru prima dată în 2016 la un botez.