redactia
Din păcate, oamenii buni sunt cei mai ușor de rănit. De ce? Pentru că ei nu și-au pierdut încrederea în oameni și pentru că toți profită de ei… Atât de trist…
Au privit ei oare favorabil aceste grele încercări? Greu de spus. Dar, la urmă, fiecare dintre ei și-a dat seama că nu ar fi ales un alt drum decât acela pe care l-a condus Dumnezeu.
Așadar, de unde știu că un anume lucru este rău? Care sunt criteriile? „După roade veţi cunoaște“, a spus Iisus. Nu după senzaţie, nici pe moment, nici după opinia vremii sau a culturii respective.
Pe loc, îndată ce „răul“ s-a produs, e mult prea devreme ca să te poţi pronunţa, fiindcă adevăratele roade nu se vor vedea înăuntrul porţilor timpului, ci numai dincolo de pragul veșniciei.
Inima noastră care se grăbește să categorisească lucrurile care ni se întâmplă în bune și rele esteoinimă „nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?“.
Este cineva care poate s-o cunoască, dar acel cineva nu sunt eu, nici lumea mea, ci Dumnezeu. Eu pot doar să mă rog: „Cercetează-mă, Dumnezeule și cunoaște-mi inima!”.
Viaţa noastră este rezultatul tuturor lucrurilor care ni se întâmplă, fie bune, fie rele. Există însă un loc al conversiei tuturor acestora. „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.
“ Aici, lucrurile care ni se întâmplă își pierd identitatea pe care le-am conferit-o noi. Ele toate sunt angajate de Dumnezeu să lucreze spre bine. Cine sunt aceia pentru care Dumnezeu pune la lucru „toate lucrurile“și le poruncește să lucreze spre bine? Ei sunt „cei ce iubesc pe Dumnezeu“, sunt „cei chemaţi după planul Său“.
Cum este omul „bun“? Ca răspuns la folosirea superficială a acestui cuvânt, Iisus îl întreabă pe cel ce îl rostise: „Pentru ce Mă numești bun? i-a zis Iisus. Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.“
Cu alte cuvinte, El este singurul „Om bun“. El este de fapt singurul Om – „Iată Omul!“ a zis Pilat. Noi nu suntem „oamenii“ pe care i-a creat și dorit Dumnezeu, ci fiinţe umane aflate într-o stare de păcat. Despre unul singur se poate spune că este Om adevărat – Iisus.
Întrebarea esenţială
Întrebarea capitală nu este, așadar, dacă lucrurile care ni se întâmplă sunt rele sau bune sau dacă noi, cei cărora ni se întâmplă aceste lucruri, suntem buni sau răi. Întrebarea capitală este: Dumnezeul căruia ne închinăm este bun sau rău?
Acesta este criteriul care împarte lucrurile în bune și rele și pe oameni în buni și răi. Toate lucrurile care ni se întâmplă sunt bune când Dumnezeu este bun și toate lucrurile care ni se întâmplă sunt rele când Dumnezeul căruia ne închinăm este rău – fie că exprimăm sau nu acest lucru.
Sunt așteptările noastre cu privire la Dumnezeu realiste? Suntem noi siguri că am identificat adevărata problemă pe care încercăm să o rezolvăm? Chesterton punea degetul pe rană când, în cuvintele părintelui Brown, spunea: „ Nu e vorba de faptul că ei nu pot să vadă soluţia.
Problema este că ei nu văd problema!“. Adevărata noastră problemă nu are de-a face cu lucrurile care ni se întâmplă, nici cu starea noastră, ci cu ceea ce credem despre Dumnezeu. Noi nu avem „probleme“, ci o singură problemă,și de aici se nasc toate celelalte probleme.
„Toată vorbirea ușuratică și ieftină cu privire la puterea suverană a lui Dumnezeu care are controlul asupra lumii în care este atâta suferinţă și nedreptate este obscenă.
Toată vorbirea plină de încredere de sine cu privire la o biserică puternică ce are mandatul și abilitatea să schimbe societatea cu o agendă politică conservatoare sau liberal-socială sau cu un program evanghelistic de un fel sau de altul este tot mai mult absurdă într-o biserică în dezintegrare și care nu-și poate rezolva propriile problemele, cu atât mai puţin problemele lumii.
Singura Evanghelie care are sens și poate să ajute este vestea bună despre un Dumnezeu care suferă împreună cu și pentru umanitate. Și singura biserică credibilă este aceea care este binevoitoare să dea o mărturie despre un astfel de Dumnezeu prin chiar bunăvoinţa ei de a face ceea ce spune că face Dumnezeu.“
De-abia după ce am identificat problema putem vorbi de o soluţie. Recent am stat de vorbă cu o doamnă care avea mai mulţi nepoţi. Am auzit de la ea o poveste care m-a făcut să mă cutremur.
Sunt oameni care au mari probleme cu conștiinţa lor și cu nelegiuirile sau crimele comise. Problema lor însă nu este de fapt legată de ceea ce au făcut ei, ci de imaginea pe care o au despre Dumnezeu.
Ce cred ei despre Dumnezeu este ceea ce îi sfâșiepe unii. Cum cred ei că va trata Dumnezeu păcatul lor, asta este problema.
Dacă astfel de oameni nu se pot ierta (mult mi-aș dori să fiu lângă ei și să le spun ce a zis Iisus despre Dumnezeu, să îi spun că bunul Iisus este imaginea bunului Dumnezeu), există alţii care se iartă singuri, precum criminalii de la Nürnberg, care cântau „O, Betleem“ în momentul spânzurării lor, luându-și la revedere de la lume prin cuvintele „ne vedem pe Noul Pământ“. Drumurile acestor oameni au mers în direcţii diferite în funcţie de imaginea pe care au avut-o ei despre Dumnezeu.
