Ești Sănătos

Devine interzis în toate țările. UE a dat ordin definitiv. Românii nu vor mai avea dreptul să le cumpere

meat 7782502 1280

Comisia Europeană a decis ca anumite produse primare de arome de fum autorizate să dispară de pe piață. Instituția europeană a motivat decizia. Despre ce este vorba, de fapt? Ce produse nu vor mai putea fi cumpărate în ţările europene, inclusiv în România?

Comisia Europeană a decis să elimine oficial zece produse primare de arome de fum autorizate. Aceste autorizații, pentru produsele primare de arome de fum SF-001 până la SF-010, au fost valabile din 1 ianuarie 2014 pentru o perioadă de 10 ani. Ele puteau fi reînnoite pentru încă 10 ani, la cererea titularului autorizației.

Joi, 1 august, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/2067 al Comisiei, datat 31 iulie 2024, care modifică Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1321/2013.

Acest regulament prevede eliminarea rubricilor SF-001 până la SF-010 din lista Uniunii cu produse primare de arome de fum autorizate.

Conform documentului, pentru produsele primare de arome de fum SF-007 și SF-010 nu a fost depusă nicio cerere de reînnoire a autorizației, astfel încât acestea au expirat la 1 ianuarie 2024.

”Pentru produsele primare de arome de fum SF-001, SF-002, SF-003, SF-004, SF-005, SF-006, SF-008 și SF-009, au fost depuse cereri de reînnoire a autorizației în iunie 2022. Comisia a refuzat reînnoirea autorizației produselor primare de arome de fum SF-001, SF-002, SF-003, SF-004, SF-005, SF-006, SF-008 și SF-009 prin Deciziile de punere în aplicare (UE) 2024/2071 (3), (UE) 2024/2066 (4), (UE) 2024/2073 (5), (UE) 2024/2072 (6), (UE) 2024/2079 (7), (UE) 2024/2078 (8), (UE) 2024/2069 (9) și (UE) 2024/2077 (10) ale Comisiei”, se mai arată în Regulament.

Regulamentul precizează că, din cauza preocupărilor autorităților legate de produsele primare de arome de fum:

SF-001
SF-002
SF-003
SF-004
SF-005
SF-006
SF-008
și SF-009 este necesară introducerea unor măsuri adecvate

Alte aspecte care s-au luat în considerare au fost:

utilizarea pe scară largă a acestor produse în diverse alimente

toate utilizările autorizate pentru a conferi o aromă „afumată” sau ca alternativă la procesul tradițional de afumare au expirat sau nu au fost reînnoite
Aceste măsuri trebuie să fie adaptate pentru diferitele tipuri de utilizări ale produselor primare de arome de fum. Acest lucru va permite operatorilor din sectorul alimentar să găsească alternative.

Prin urmare, produsele alimentare care conțin arome de fum primare SF-001, SF-002, SF-003, SF-004, SF-005, SF-006, SF-008 sau SF-009, conform reglementărilor aplicabile înainte de 21 august 2024, pot fi comercializate și rămâne pe piață până la data durabilității minime sau până la termenul limită de consum. Totuși, există și o condiție.

Ele trebuie să fie introduse pe piață înainte de următoarele date:

1 iulie 2029 pentru categoriile de produse alimentare 1.7 (brânzeturi), 8 (carne), 9.2 (pește și produse de pescărie prelucrate, inclusiv crustacee și moluște), 9.3 (icre) și subcategoriile aferente
1 iulie 2026 pentru toate celelalte categorii de produse alimentare

Preparatele care includ produsele primare de arome de fum SF-001, SF-002, SF-003, SF-004, SF-005, SF-006, SF-008 sau SF-009 și care nu sunt destinate consumului direct pot fi comercializate până la 1 iulie 2029 pentru categoriile de produse alimentare specificate la alineatul (1) litera (a), și până la 1 iulie 2026 pentru celelalte categorii de produse alimentare.

”Preparate înseamnă amestecuri de arome de fum sau amestecuri de una sau mai multe arome de fum cu alte ingrediente alimentare, cum ar fi arome, aditivi alimentarei, enzime sau substanțe suport, pentru a facilita depozitarea, comercializarea, standardizarea, diluarea sau dizolvarea acestora”, se mai precizează în documentul citat.

Regulamentul va intra în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acesta este obligatoriu în totalitatea sa și se aplică direct în toate statele membre.