Ești Sănătos

Dieta rapidă cu cartofi fierți

cartofi dieta

Cartofii te pot ajuta să scapi uşor de kilogramele în plus. Chiar dacă se spune că aceştia îngraşă, consumaţi cu moderaţie şi într-un mod inteligent, cartofii te pot scăpa de 5 kilograme în doar patru zile.

Pentru a avea un gust şi mai plăcut, fierbe cartofii în coajă, stropeşte-i cu lămâie şi presară pe ei diverse plante aromatice precum mentă, chimion, rozmarin, nucşoară şi usturoi.

Iată meniul complet al dietei cu cartofi:

Luni

Micul dejun: o ceaşcă de ceai sau o cafea fără zahăr, o felie de 25 de grame de brânză fără grăsime şi un cartof fiert

Prânz: un bol cu supă de cartofi şi o salată verde stropită cu puţin ulei de măsline şi lămâie

Cina: un ou fiert tare, doi cartofi fierţi şi o salată de castraveţi cu roşii

Marţi

Micul dejun: o ceaşcă de ceai sau o cafea fără zahăr, un bol de piure de cartofi preparat cu puţin lapte degresat

Prânz: doi cartofi fierţi şi un peşte la grătar

Cina: un bol cu supă de cartofi

Miercuri

Micul dejun: o ceaşcă de ceai sau o cafea fără zahăr, doi cartofi fierţi şi un pahar de iaurt natural degresat

Prânz: doi cartofi fierţi, un ou fiert tare şi o salată verde

Cina: doi cartofi fierţi şi un pahar de iaurt natural degresat

Joi

Micul dejun: o ceaşcă de ceai sau o cafea fără zahăr, doi cartofi fierţi sau copţi şi un ou fiert tare

Prânz: doi cartofi fierţi, 125 de grame de carne de pui fiartă şi o salată verde

Cina: o salată de cartofi fierţi şi un pahar cu 125 de grame de iaurt natural degresat

Vineri

Micul dejun: o ceaşcă de ceai sau o cafea fără zahăr, un cartof fiert sau copt şi o banană

Prânz: un bol cu mâncare de cartofi şi o salată de crudităţi

Cina: doi cartofi la cuptor cu ciuperci