Nu este niciun un secret ca exista diferente intre barbati si femei – si foarte multe chiar! Aceste diferente, insa, sunt mult mai profunde decat vedem cu ochiul liber. Studiile arata ca exista mari diferente intre creierul unui barbat si cel al unei femei.
Cercetatorii au analizat, in special, patru caracteristici principale ale creierului: procesarea, chimia, structura si activitatea. Diferentele dintre creierul unei femei si al unui barbat in aceste zone sunt tot mai evidente in intreaga lume, insa cercetatorii descopera ca exista si exceptii de la asa-zisa regula de conduita.
Cu totii stim si baieti sensibili si deschisi cu privire la sentimentele lor, ceea ce nu ar intra in ”tiparul” barbatesc. Dar, in cazul diferentelor dintre femei sau barbati, nu exista variante corecte si gresite.
Iata cateva diferente generale in modul de functionare al creierului la femei si la barbati si este important de retinut ca toate aceste diferente prezinta atat avantaje cat si dezavantaje.
PROCESAREA
Creierul barbatilor foloseste aproape de sapte ori mai multa materie cenusie cand este activ, in timp ce cel al femeilor foloseste de aproape zece ori mai multa materie alba.
Ce inseamna acest lucru?
Zonele cu materie cenusie ale creierului sunt localizate. Aceste zone sunt centri de procesare ai informatiei si ai actiunii, situati in regiuni specifice ale creierului.
Cand sunt activi, acesti centri creeaza un efect de tunel, focalizand atentia. Cand acesti centri sunt implicati intr-o sarcina sau un joc, nu mai manifesta interes fata de alti oameni sau fata de mediul inconjurator.
Materia alba este ca o retea care conecteaza materia cenusie si alti centri de procesare intre ei. Aceasta diferenta profunda de procesare este unul dintre motivele pentru care fetele pot face mult mai usor tranzitia de la o sarcina la alta, comparativ cu baietii.
Diferentele dintre materia alba si cea cenusie pot explica si de ce, ca adulti, femeile sunt mult mai abile in multi-tasking, in timp ce barbatii sunt mult mai concentrati pe rezultate.
CHIMIA
Creierul femeii si al barbatului proceseaza aceleasi substante neurochimice, insa in concentratii diferite si prin conexiuni creier-corp.
Printre substantele mai dominante se numara serotonina, care, printre altele, ne ajuta sa stam linistiti; testosteronul, hormonul agresiv; estrogenul, hormonul feminin al cresterii si al reproducerii si oxitocina, hormonul apropierii fizice si al relationarii.
In mare parte din cauza procesarii diferite a acestor substante in corp, baietii au tendinta de a sta mai putin locului decat fetele, de a fi mai activi fizic si mai agresivi. De asemenea, baietii proceseaza mai putina oxitocina decat fetele.
Aceste diferente chimice ale corpului ne pot ajuta sa intelegem ca, uneori, baietii au nevoie de strategii diferite de eliberare a stresului fata de fete.
DIFERENTE STRUCTURALE
Creierul prezinta si cateva elemente structurale diferite la barbati si la femei. Termenul de “structural” se refera la anumite parti ale creierului si la modul in care acestea sunt construite, inclusiv dimensiunea si/sau masa.
Femeile au un hipocampus, adica un centru al memoriei, mai mare. Femeile au si o densitate mai mare a conexiunilor neuronale in hipocampus. Prin urmare, ele tind sa absoarba mai multe informatii emotionale si senzoriale decat barbatii.
Prin “senzoriale” intelegem informatii transmise prin cele cinci simturi. Femeile au o perceptie mai dezvoltata cu privire la ceea ce se intampla in jurul lor pe parcursul unei zile si retin mai multe informatii senzoriale decat barbatii.
De asemenea, inainte de nastere, diviziunile emisferice ale creierului se dezvolta diferit la fete si la baieti. Emisfera dreapta si cea stanga sunt dezvoltate diferit la barbati si la femei.
De exemplu, femeile au centri verbali in ambele parti ale creierului, in timp ce barbatii au, de regula, centri verbali doar in emisfera stanga. Aceasta este o diferenta semnificativa.
Fetele folosesc, de obicei, mai multe cuvinte cand discuta despre un incident, relateaza o poveste, sau descriu o persoana, un obiect, un sentiment sau un loc. Barbatii nu numai ca au mai putini centri verbali in general, dar au si mai putine conexiuni intre centri vorbirii, amintiri si sentimente.
Cand vine vorba despre sentimente si emotii sau simturi, fetele sunt in avantaj si manifesta si un interes mai mare pentru aceste subiecte.
CIRCULATIA SANGELUI SI ACTIVITATEA CREIERULUI
In ceea ce priveste procesarea emotionala, exista o alta diferenta semnificativa a activitatii creierului la femei si la barbati.
Creierul femeii, in parte datorita fluxului mai mare de sange care curge constant prin creier (se proceseaza mai multa materie alba) si datorita unei concentratii mai mari de sange intr-o zona a creierului numita girusul cingulat, are tendinta de a ”rumega” ganduri si de a se intoarce la amintiri emotionale mai mult decat creierul barbatului.
Barbatii sunt, de regula, construiti diferit. Dupa ce reflecta o perioada scurta de timp asupra unei amintiri emotionale, o analizeaza, apoi trec la urmatoarea sarcina.
Pe parcursul procesului, pot decide sa schimbe directia si sa actioneze intr-o directie care sa nu aiba legatura cu sentimentele respective, in loc sa le analizeze. Astfel, poate parea, in mod eronat, ca baietii isi evita sentimentele, spre deosebire de fete si ca trec mult prea repede la rezolvarea problemei.