redactia
Televizorul poate fi o scăpare pentru mamele ocupate care nu au timp să-şi supravegheze odraslele, dar asta nu înseamnă că este o soluţie bună pentru educaţia micuţilor, din contră. Specialiştii condamnă şi grija supradimensionată a unor mame, igiena exgerată sau înfofolirea micuţilor chiar şi atunci când nu este cazul. Cei mai buni psihologi din România enumeră câteva greşeli de care trebuie să ne ferim în relaţia cu cei mici.
Creşterea unui copil este pe cât de importantă, pe atât de complexă, timp în care nu ar trebui decât să fie firească, spun specialiştii bucureşteni. Părinţii din Capitală ”se plimbă” între greşeli care pleacă fie din lipsă de informaţie, fie din lipsă de timp. Câteodată însă părinţilor pur şi simplu nu le pasă de consecinţele unor decizii neadecvate luate faţă de copiii lor.
1. Absenţa unor limite comportamentale, a unor reguli de minimă conduită
Psihologul timişorean Claudia Borza are o experienţă de 10 ani în lucrul cu adulţi, copii şi familii. Prima dintre greşelile grave ale parentalităţii, întâlnită de specialist de-a lungul timpului, este absenţa unor limite comportamentale, a unor reguli minime de conduită, care au rolul de a oferi cadrul de siguranţă în interiorul căruia copilul să se desfăşoare din punct de vedere comportamental. „Limitele sunt cele care stabilesc ce este şi ce nu este permis, ce aşteptări are părintele de la copil şi ce consecinţe apar când sunt încălcate.
Ele reprezintă baza unei dezvoltări afective şi mentale sănătoase pentru copil. Ele stabilesc un program de viaţă care este indicat să fie flexibil, dar totuşi existent şi au rolul de a securiza copilul încă de la cea mai fragedă vârstă“, a explicat psihologul timişorean. Pentru a funcţiona adecvat, regulile trebuie să fie autentice (adică în acord cu principiile şi valorile după care se ghidează părinţii), clare (să fie transmise cât mai accesibil copilului), flexibile, respectate întotdeauna şi în primul rând de către părinţi deoarece învăţarea specifică copilului este imitaţia. De asemenea, ele trebuie abordate şi aplicate în mod unitar de către părinţi, altfel bulverseazaă copilul şi nu au efectul scontat. „Dacă mama consideră că la vârsta de 10 ani copilul îşi poate face ordine în cameră şi stabileşte regula de a face acest lucru la finalul unei activităţi sau la două zile şi tatăl nu este de acord cu această regulă şi o contrazice pe mama, copilul va face ce crede, aliindu-se unuia sau altuia, sau va face ce i se cere doar uneori“, a spus Claudia Borza. Rezultatul cel mai nociv al absenţei unor limite comportamentale şi a unor reguli de la vârste fragede, care se adaptează progresiv o dată cu dezvoltarea copilului, este un comportament haotic, şi schimbător şi chiar apariţia unor tulburări de comportament. Părinţii se plâng cel mai adesea că nu sunt ascultaţi şi că au un copil iresponsabil.
2. Raportarea greşită a părinţilor la nevoia de independenţă a copilului
O altă greşelă frecventă întâlnită de Claudia Borza în experienţa profesională se referă la raportarea greşită a părinţilor la nevoia de independenţă a copilului. „Nevoia de independenţă este o cerinţă de dezvoltare, câştigarea ei treptată în funcţie de vârstă, achiziţii şi progrese bio-psihologice este parte din normalitatea dezvoltării umane. Astfel în mod natural de la cea mai fragedă vârstă începem să facem paşi spre câştigarea independenţei şi devenirea unei personalităţi autonome.
Recomandabil pentru părinţi este să acorde copiilor atâta independenţă câtă au nevoie pentru a învăţa despre şi din mediul în care trăiesc în baza nivelului de dezvoltare şi a vârstei pe care o are. Nici mai multă deoarece ceea ce depăşeşte posibilităţile de înţelegere şi capacităţile proprii devine stresant psihic şi dezorganizant comportamental, nici mai puţină deoarece riscăm să substimulăm copilul şi astfel el să devină nesigur, neîncrezător deoarece nu ştie ce poate şi ce nu poate să facă”, este de părere specialistul bănăţean.
De exemplu o fetiţă de 4 ani îşi poate alege hăinuţele pentru grădiniţă din două sau trei variante propuse de mama, însă este mai puţin potrivit să aleagă singură din dulapul cu haine în care se găsesc ţinute de vară, toamnă, iarnă. Nu va şti să ţină seama de anotimp, de timpul de afară sau de alte criterii pe care mama le consideră importante, dar cea mică nu le ştie sau, dacă le află, nu le poate înţelege. De asemenea, impunerea cu stricteţe a unei singure ţinute aleasă de mama care poate mai şi spune „faci cum îţi spun eu că tu nu ştii pentru că eşti mică” poate avea ca efect, conform psihologului, retezarea aripilor unei expansiuni normale spre învăţare.
„Independenţa prea mare raportată la capacitatea psihologică a copilului de a o gestiona conduce la un stres excesiv căruia nu-i face faţă.
Rezultatul va fi: comportamente exagerate, pretenţii neconforme cu realitatea sau posibilităţile, crize de protest în faţa unor interdicţii care vor apărea pe parcurs. De asemenea, absenţa unei independenţe adecvată vârstei şi nivelului de dezvoltare conduce la apariţia unor simptome de supraadaptare: copilul devine nesigur, temător, deoarece nu-şi cunoaşte propriile capacităţi, puteri şi a învăţat că părinţii trebuie să decidă deoarece el nu poate“, a spus psihologul Claudia Borza.
3. Comportamentele compensatorii
O greşeală care îi pândeşte adesea mai ales pe adulţii ocupaţi se referă la comportamentele compensatorii faţă de copil. Acestea se referă la compensarea lipsei de timp acordat celui mic cu beneficii materiale, ceea ce atrage la copil reacţii sau învăţări de care părinţii ajung să se plângă la un moment dat (cerinţe excesive, nemulţumiri tot mai frecvente, conflicte, tulburări de comportament). „Este important ca oferta noastră să se adapteze nevoilor copilului, iar la vârste mici aceste nevoi sunt de atenţie, timp de calitate petrecut împreună (participare activă la jocul copilului şi nu doar supraveghere şi prezenţă pasivă), afecţiune exprimată verbal şi fizic (cuvinte de apreciere pentru comportamente concrete, îmbrăţişări, pupici, mângâieri). Pe măsură ce copiii cresc, aceste nevoi se păstrează, doar că ele apar în proporţii diferite“, a explicat specialistul timişorean.
Împărţirea clară şi pe terment lung a rolurilor de „autoritar” şi „afectiv” este o altă strategie de creştere a copilului încadrată la greşeli de către psihologi. În acest joc, unul dintre părinţi este educatorul, cel care impune reguli strice şi pedepseşte, iar celălalt este părintele afectuos, care oferă cadouri drept compensaţie şi este refugiul copilului atunci când se simte nedreptăţit. Copilul va descoase strategia pe termen lung şi va învăţa să manipuleze situaţia în aşa fel încât cel „bun” să câştige mereu. Aceasta este greşeala care duce la folosirea de către copil a expresiei „mama e rea, vreau la tata!”. Recomandarea ar fi ca părinţii să adopte pe rând rolurile de „good cop, bad good”. Recompensa cu mâncare la fast-food este o greşeală la fel de mare. Lucru deja foarte cunoscut, metoda recompensei cu o masă sau câteva ore de joacă la un restaurant de tip fast-food este un mod de retribuţie extrem de periculoasă pe care tot mai mulţi părinţi o aplică şi care le poate afecta copiilor tot restul vieţii, mai spun specialiştii.
4. Folosirea inadecvată a disciplinării
Este una dintre greşelile întâlnite adesea, fie prin absenţa acesteia, adică absenţa unor consecinţe pentru comportamentele indezirabile, fie prin transformarea disciplinării în pedepse fizice, ori reacţii verbale pline de insulte, jigniri, ţipete, care afectează stima de sine a copilului şi rănesc profund emoţional. „Mai mult, aceste măsuri educative însoţite de emoţii puternice, cum ar fi furie sau agresivitatea, şi penalizate de toate manualele şi studiile de specialitate, arată copilului că aşa se exteriorizează aceste emoţii negative – furia, supărarea, dezamăgirea şi el va învăţa asta reacţionând fie prin imitaţie, adică va face la fel cu cei pe care îi consideră mai slabi, fie prin inhibare – se consideră slab şi se retrage din calea provocărilor vieţii. De asemenea, aceste modalităţi de disciplinare îi arată copilului că părintele este vulnerabil, slab şi nu poate soluţiona altfel o situaţie problematică”, a spus Claudia Borza. Tot aici s-ar încadra şi o altă greşeală pe care părnţii o fac socotind fie că „bătaia e ruptă din Rai“, fie că „acolo unde dă mama sau tata, creşte“: pedeapsa fizică. Copilul nu trebuie lovit niciodată, oricât le-ar fi de greu părinţilor să-şi controleze pornirile nervoase. O palmă scăpată din greşeală nu trebuie privită ca un precedent care poate fi repetat. Pedeapsa fizică nu impune respect, ci umilinţă, ostilitate sau resentimente. De multe ori, cel mic nu ştie ce a greşit, iar explicaţia trebuie oferită raţional oricât de tensionat ar fi contextul în care s-a produs. Bătaia afectează pe termen lung relaţia de încredere între copil şi părinte şi în induce celui mic sentimentul de frică sau chiar de ură. De cele mai multe ori, copilul îşi face un scop de a se răzbuna la un moment dat pe părintele care l-a lovit.
5. Nediferenţierea între nevoile proprii şi cele ale copilului
O atitudine pe care psihologul timişorean o consideră nocivă este nediferenţierea între nevoile proprii şi cele ale copilui. Această greşelă vine în principal dintr-o slabă cunoaştere de sine, astfel că adultul atribuie copilului propriile nevoi. „Cunosc părinţi care îl suprasolicită pe cel mic cu o groază de activităţi extraşcolare din nevoia de a avea un copil «realizat», aşa cum nu au reuşit ei să devină, sau părinţi care sunt excesiv de cicălitori, critici şi chiar controlatori cu copilul deja mare, la o vârstă la care controlul ar trebui înlocuit cu apropierea şi îndrumarea discretă, deoarce ei au suferit din cazua lipsei de interes a propriilor părinţi şi doresc să facă pentru copilul lor ceea ce le-a lipsit”, a explicat specialistul.
Potrivit psihologului Caudiei Borza, în astfel de cazuri părinţii pierd din vedere faptul că propriul copil este o altă persoană cu nevoi distincte şi particularităţi diferite şi nu sunt ei înşişi la vârsta copilului. În aceste cazuri, comportamentele părinţilor au valoare reparatorie pentru propriul copil interior rănit, nevindecat de diverse traume, sau blocat emoţional într-un stadiu şi la o vârstă asemănătoare cu cea a fiului/fiicei. Psihologul bucureştean Daniela Gheorghe susţine că devoltarea copiilor de astăzi este mult mai rapidă decât era poate pe vremea părinţilor lor. Copiii de azi au o capacitate mai mare de socializare şi de integrare, iar părinţii trebuie să renunţe la a mai fi prea protectivi.
Tot din această grijă exagerată pleacă şi o altă greşeală pe care părinţii o fac şi anume stresarea copiilor de mici cu foarte multe activităţi. „La oraş, părinţii plimbă copiii la foarte multe activităţi şi unii ajung chiar să fie stresaţi. Încă de la clasa întâi, unii aşteaptă weekend-ul cum îl aşteaptă adulţii, pentru a se odihni. O explicaţie ar fi frustrararea părinţilor adunată în perioada comunistă care are efecte asupra educaţiei pe care le-o dau copiilor lor. Să facă cât mai multe, să înveţe cât mai multe“, spune psihologul Daniela Gheorghe.
6. Alimentaţia
Deseori părinţii au aşteptări nerealiste de la copiii lor, propriul exemplu jucând un rol important în acest sens.
„Astfel, în ceea ce priveşte alimentaţia este uşor să-i spui unui copil «nu ai voie să mănânci aşa ceva» iar tu ca şi părinte să cumperi astfel de produse sau, şi mai rău, să le consumi în faţa lui.
La fel este în cazul sucurilor, de multe ori în casă există sucuri ambalate, acestea se consumă zilnic, iar copiilor li se interzice consumul pe motiv că sunt pentru adulţi. În primii ani, funcţionează, însă în anii ce urmează copiii vor copia exemplul părinţilor mai ales în ceea ce priveşte obiceiruile alimentare nocive“, explică Delia Chira, medic pediatru la o clinică din Cluj-Napoca.
Potrivit medicului bucureştean Rodica Lazăr, o altă greşeală des întâlnită, potrivit specialiştilor, este introducerea întârziată a alimentelor semi-solide. După şase luni, cerealele se pot introduce în dietă, apoi sucurile de fructe, legumele şi chiar un pic de carne este benifică dezvoltării bebeluşului. Aceste întârzieri pot duce la anemia copiilor.
