Ești Sănătos

In forma dupa Sarbatori: sfaturi practice

dupa sarbatori

Cu totii am abuzat de aceasta perioada a sarbatorilor, am petrecut si ne-a placut, insa acum ce ne ramane de facut?

Cu rabdare si determinare vom reveni la forma initiala in cel mai scurt timp. Recomandarile facute despre diminuarea zaharului din alimentatie sunt nenumarate, insa cu ce il putem inlocui ? Daca suntem hotarati sa renuntam la zahar, trebuie sa stim ca acest lucru nu se va intampla peste noapte.

In prima faza dulciurile din comert trebuiesc inlaturate si inlocuite cu fructe si sucuri naturale din fructe. Pe langa faptul ca sucurile de fructe pot fi un inlocuitor excelent al variantelor nesanatoase, acestea iti ofera si un boost de energie intreaga zi, nemaifiind nevoie sa apelati la mai multe cafele pe parcursul zilei. In cazul in care simtiti nevoia sa consumati si altceva pe langa sucurile naturale, un ceai verde reprezinta varianta ideala. Daca pofta de dulce persista in primele zile, nu va indreptati catre cea mai apropiata bucata de ciocolata, dati-o la o parte in favoarea unor alune sau seminte.

Stim cu totii ca incepem sa adaugam salata in meniul nostru ca pe o solutie salvatoare, dar tot ce reusim sa facem este sa o transformam intr-o garnitura complet banala si nedorita. Indicat si sanatos pentru noi ar fi ca atunci cand ne asezam la masa chiar sa incepem cu salata, continuand ulterior cu celelalte feluri pregatite ; astfel ea ne va diminua pofta de mancare si nu o vom inlatura si amana la nesfarsit. De retinut este faptul ca valorile nutritive ale unei salate proaspete sunt mult mai ridicate decat cele ale unei salate uitate in frigider.

Apa pe stomacul gol ajuta tranzitul intestinal si sistemul digestiv. O hidratare corecta si nu peste masura are roluri benefice asupra sanatatii pielii dumneavoastra. O data trecuta prin schimbari masive, pielea noastra are nevoie de ingrijire, altfel semnele batranetii nu vor intarzia sa apara. In cazul in care nu va face placere sa beti apa simpla puteti adauga putina zeama de lamaie sau fructe de padure intregi in apa pentru a-i da o aroma mai placuta. Atentie, nu zahar sau miere !

« Pentru sanatatea dumneavoastra faceti miscare » am auzit cu totii aceasta replica de o multime de ori si intr-adevar este cea mai potrivita pentru perioada in care ne aflam. Sunt recomandate plimbarile lungi pe distante cu drum care sa va puna cat de putin in dificultate sau plimbari scurte si rapide, astfel incat organismul dumneavoastra sa poata transpira si elimina toxine.

Nu tuturor ne face placere sa mergem pe jos, insa trebuie sa existe o activitate fizica placuta de fiecare dintre noi: saritul coardei, mersul la sauna, plimbarile cu rolele sau chiar si patinajul artistic cat inca se mai poate, pot fi variante exceptionale pentru miscare.

Trebuie sa stiti de pe acum faptul ca infometarea nu este o solutie nici pe departe. Corpul nostru va trage semnale de alarma si la urmatoarea intalnire cu mancarea isi va face provizii pentru perioadele grele. Consumati alimente moderat, beti mai multa apa si faceti miscare, iar rezultatele nu vor intarzia sa apara !