Robin Hood este cunoscut în toată lumea ca unui dintre cei mai iubiți eroi ai Angliei. Legenda sa a fost adaptată pentru marile și micile ecrane, cel puțin câte o dată pe deceniu încă de la era silențioasă. Multe dintre aceste producții vor rămâne cunoscute pentru eternitate, mai ales prin sfera comediei și a legendei.
Cei mai mulți dintre noi știu puține dintre lucrurile adevărate spune de legendă sau contextul istoric, iar ceea ce știm poate fi neadevărat.
Totuși, iată care sunt lucrurile mai puțin cunoscute despre el:
1. Nu știm cine este sau dacă a existat vreodată – Robin Hood cel real se crede a fi Robert Hood, un nelegiuit din Nordul Angliei undeva între secolele XII sau XIV. Singura problemă este că sunt prea mulți cu acest nume.
De exemplu, era un fugitiv care a trăit în Yorkshire, în jurul anului 1255, iar altul închis în Rockingham, în 1354. Oricare dintre aceștia pot fi adevăratul Robin Hood, dar există o șansă ca acesta să fie doar un mit.
2. Locul de veci al acestuia este ascuns de public – cele mai recente balande susțin că acesta a fost trădat de vărul lui, Prioress of Kirklees. Locul în care se spune că acesta se odihnește pe veci face parte din proprietatea unui bogătaș.
3. Robin Hood nu a fost un comunist revoluționar – toată lumea știe că acesta fura de la bogați pentru a da săracilor, ca un fel de erou proto comunist. Acesta a fost folosit pentru propaganda anilor 80, fiind o interpretare comună a caracterului.
Totuși, balada originală nu sunține așa ceva. În timp ce s-au concentrat pe problemele sociale și pe clase, și nu pe dragoni și magie, nu există nicio dovadă care susține că vrea să răstoarne sistemul social și să redistribuie bogăția săracilor.
3. Marian este posibil să fi fost negresă – înainte ca actrița irlandeză Eve Hewson a fost distribuită pentru rolul lui Maid Marian, actrița negresă Gugu Mbatha-Raw a făcut parte dintre posibilități. Europa Medievală nu era departe de izolare culturală, oamenii de culoare locuiau în Anglia încă din vremurile romane și nu erau doar sclavi.
Așadar, nu doar că Marian ar fi putut fi negresă, dar există dovezi care sugerează că a fost.
4. Nu a avut nicio legătură cu cruciadele – multe adaptări, inclusiv cele din anul 2018 îl asociează pe Robin Hood cu Cruciadele Locului Sfânt. Totuși, acest context nu a fost adăugat mitului Robin Hood până când Sir Walter Scott nu a scris Ivanhoe în secolul XIX.
Totuși, nu există dovezi care să susțină că acesta a trăit în timpul domniei lui Richard the Lionheart, regele cruciadelor.
5. Încă există un Sheriff din Nottingham – dușmanul lui Robin Hood, acesta a avut parte de o soartă fatală atunci când Robin s-a deghizat și a făcut tot posibilul să îi ia viața. Totuși, există orașe în care încă există un șerif, iar la momentul scrierilor, există o femeie șerif. Rolul ei este real, petrecându-și un an din viață ca femeia șerif pentru turiști.









