A învins cancerul, dar nu şi nepăsarea medicilor. O mamă de 42 de ani din Moldova s-a stins în chinuri cumplite din cauza unei ocluzii intestinale, dar şi a unei infecţii pe care a luat-o în timpul unei operaţii.
De altfel, Olesea a suferit trei intervenţii chirurgicale în doar o săptămână, iar în final când a fost transportată la un spital din Chişinău, medicii nu au mai putut-o salva. O fată a rămas acum orfană de mamă.
Viorica, mama Olesei, a povestit despre calvarul prin care fiica sa a trecut. „Fiica mea s-a îmbolnăvit de cancer de col uterin. Pe 18 noiembrie 2020 ni s-a spus că e bolnavă. Chiar a doua zi am plecat la Chișinău, la Institutul Oncologic, fiica a fost internată în secția radioterapie și a început tratamentul. A stat internată timp de aproape 2 luni. (…) Apoi, în 2022, iarna, fiicei mele i s-a făcut rău și a fost internată în secția Chirurgie, a fost dusă cu ambulanța la Soroca. Niciodată nu mi s-a permis să intru la ea, era o strictețe nemaipomenită. Avea dureri în abdomen. Mi-a spus atunci: „În chirurgie e dezordine și bătaie de joc, te rog frumos, nu mă mai duce în chirurgie la Soroca”. Apoi am mers iarăși la Policlinica Institutului Oncologic. A fost controlată și a spus că are dureri, a fost trimisă la șeful secției de proctologie, tot în Policlinică. A controlat-o și a spus că are ocluzie intestinală, dar nu e strașnică. Peste câteva zile a controlat-o și alt medic, a spus că referitor la cancer e totul bine, metastaze nu avea”, a povestit femeia, potrivit shok.md.
Au urmat săptămâni de coşmar, cu internări, operaţii şi cu dureri uriaşe pentru femeia, care s-a stins din viaţă în urmă cu un an. Pe 30 august a fost operată pentru prima dată. Intervenţia a durat trei ore, iar Olesea nu a fost cusută atunci. Două zile mai târziu, femeia era operată din nou. Câteva zile mai târziu, femeia se simţea din nou rău. Pe 5 septembrie, a urmat o treia intervenţie chirurgicală. „Pe 7 noaptea ea deja răcnea: „Mămica, doare, doare, mămica”. Deja era insuportabil, nimeni nu dormea în spital, doar asistentele și medicul”, a mai povestit femeia.
Pentru a-i salva viața, mama Olesei a decis să o ducă la Chișinău. Însă femeia avea să se stingă în braţele medicilor. Era deja prea târziu pentru ea. Cauza decesului – șoc toxico-septic. Cauza antecedentă – peritonită fibrino-purulentă totală, iar maladia de bază – ocluzie intestinală.