Numărul de cazuri de cancer de colon s-a triplat în ultimii 25 de ani a declarat, joi, directorul Centrului de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni, Mircea Diculescu.
„Cancerul de colon este pentru noi o frământare foarte mare. La ora actuală încercăm să dezvoltăm un protocol de screening în cancerul colo-rectal adică de a putea să depistăm cazurile care ar putea să evolueze în cancer colo-rectal și cazuri care pot să fie tratate în așa fel încât să prevenim acest tip de cancer.
Populația trebuie să fie informată și să se ducă să facă colonoscopie. (…) Colonoscopia, în clipa de față, se poate face aproape în orice oraș mare din țară. (…) Numărul de cazuri de cancere de colon s-a triplat în ultimii 25 de ani”, a spus Diculescu, cu prilejul celui de-al 37-lea Congres Național de Gastroenterologie Hepatologie și Endoscopie Digestivă, organizat de Societatea Română de Gastroenterologie, Hepatologie și Endoscopie Digestivă.
Potrivit acestuia, una din cauzele care conduc la cancerele de colon sunt obiceiurile alimentare nesănătoase, însă nici regimurile restrictive nu sunt indicate.
„Eu nu sunt adeptul unor regimuri alimentare restrictive, consider că omul a fost inventat de Dumnezeu omnivor, adică să mănânce din toate. Regimurile foarte restrictive pot să ducă la carențe nutriționale sau vitaminice importante. (..) Eu recomand un regim echilibrat. Să încercăm să nu mergem la fast food, să mâncăm cel puțin un fel de mâncare caldă pe zi, să încercăm să încetăm ca popor să mai sărim micul dejun.
Când ajungem acasă mâncăm pentru toată ziua. Este cel mai prost obicei cu putință. Să încercăm să mâncăm sănătos. Microbiota poate să își revină, să mâncăm iaurturi, alimente care să fie cât mai aproape de bio”, a mai spus medicul.
Șeful Secției a III-a Gastroenterologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni, Liana Gheorghe, a afirmat că numărul de calorii „trebuie controlate”.
„Să rezistăm la tentații. Să fim întotdeauna activi. Educația în societate contează”, a afirmat medicul, recomandând populației controale periodice, chiar dacă starea de sănătate este bună.
La rândul său, medicul gastroenterolog Anca Trifan a susținut că obezitatea este un factor important care poate conduce la cancer hepatic, dar și la unele tipuri de cancere digestive, pancreas, colon hepatic.
„Nu poți să îi spui unui copil să nu mănânce la fast food sau să nu mănânce dulce că oricum va mânca. Trebuie să îi oferi altceva care să fie la fel de atractiv și în același timp în spatele fiecărui produs să îi oferi educația necesară”, a adăugat Trifan.