Ești Sănătos

Singurul oraș din România cu climă ca în Italia. I se mai spune și orașul premierelor, iar istoria lui este deosebită

index 2

Oravița este un oraș mic cu doar 12.000 de locuitori, cu o istorie neașteptat de interesantă și o climă cu totul atipică pentru România.

Clima este blândă, fiindcă zona este apărată de vânturile reci, este expusă la soare și se simte și influența climatului mediteranean.

Oravița este singurul loc din țară unde au fost 42 C în luna iunie și a avut până acum un an recordul pentru cea mai ridicată temperatură de ianuarie.- Orașul a deținut timp de 22 de ani recordul absolut de temperatură pentru luna ianuarie în România, +22,2 C înregistrate în primele zile din 2001. Recordul a fost doborât în ianuarie 2023 de Turnu Măgurele.

– Orașul deține recordul pentru maxima absolută de iunie: +42 C în 1938.

– Este una dintre foarte puținele stații meteo unde NU au fost măsurate temperaturi de sub -25 C nici măcar în iernile dure din anii 80′ și 60′ (minimă de -22,7 C, în ianuarie 1963).

– Oravița este specială prin faptul că a înregistrat nopți tropicale (minimă de peste 20 C) în aprilie, dar și în octombrie, luni când în restul țării minimele rar trec de 10-15 C.

– Este unul dintre locurile cu cele mai calde nopți din țară pe parcursul întregului an, iar cea mai ridicată minimă nocturnă a fost de +28,8 C, pe 22 august 2000.

Despre luna februarie 2024, specialiștii spun că în Oravița vremea a fost extraordinar de caldă, cu o medie de temperatură cu 6,3 C peste media ultimilor 30 de ani pentru luna februarie.

Un loc prosper acum 300 de ani

Multe dintre premierele istorice – cum ar fi prima cale ferată de pe teritoriul României de azi sau primul teatru – se datorează austriecilor, Oravița fiind mult timp parte a imperiului Habsburgic.

Orașul a fost menționat într-un document de după 1690 și devine important după ce austriecii au dezvoltat aici mineritul și au adus după 1715 muncitori de pe teritoriile austriece și germane, fiind deschisă și o școală pentru pregătirea viitorilor mineri. Era prima astfel de școală de minerit din regiune.

La mijlocul secolului al XVIII-lea, Oravița a devenit epicentrul unei regiuni, Banatul Montan, de unde Viena exploata lemn, aur și cărbune, toate de o calitate rar întâlnită în întregul imperiu. Pe hărțile de atunci, așezarea era trecută cu numele Orawitz, iar nivelul de trai era foarte ridicat, dar și munca se desfășura în condiții extraordinar de grele.

În zonă au fost aduși coloniști germani, care au deshis după 1718 mici fabrici de bere care se făcea din cerealele aduse din satele din jurul Oraviței.

Primul teatru de pe teritoriul României, unde Eminescu a fost sufleor

La Oravița nu era doar industrie acum peste 230 de ani, ci și cultură, o primă societate importantă fiind înființată la 1790. La 1802 au început să fie strânse fonduri pentru ceea ce avea să rămână în istorie ca fiind prima clădire din România construită pentru a fi teatru. Vorbim despre teritoriul actual al României, fiindcă acum 207 ani, când a fost ridicată clădirea, Oravița era parte a Imperiului Habsburgic, scrie Hotnews.

Teatrul în stil baroc a fost gata în mai puțin de doi ani de la începerea lucrărilor, iar arhitectul proiectant a fost un aromân, Ion Niuny (Niuni), care a fost ajutat de un arhitect vienez.

Teatrul se numește Mihai Eminescu pentru că aici, în 1868, Eminescu, pe atunci în vârstă de 18 ani, era sufleorul trupei.

Oravița este și în prezent punctul de plecare pentru cea mai frumoasă cale ferată montană din România, Oravița – Anina, dată în exploatare la 1863. Există un singur tren pe zi și în trecut s-a vorbit despre închiderea liniei. Cei 30 km se parcurg în două ore, dar merită încercat pentru a experimenta un tren unic în țară și peisaje fantastice.