Ai plănuit vacanța perfectă, locurile unde vei merge și obiectivele turistice pe care le vei vedea. Dar la un calcul mai amănunțit, totul costă mai mult decât te așteptai și te simți descurajat.
Nu e cazul să lași deoparte planurile la care ai visat tot anul de teama că vei cheltui mai mult decât îți permiți. Iată câteva indicii care te vor ajuta să economisești. Pentru început trebuie să iei în calcul și varianta că un sejur all-inclusive poate costa doar cu câteva sute de lei mai mult decât un singur zbor.
Rezervă-ți vacanța în extra sezon
Verifică în agențiile de turism sau pe site-urile de profil când începe perioada de extra sezon pentru a-ți programa atunci vacanța. În acea perioadă prețurile vacanțelor în destinații cu litoral scad substanțial și sunt mult mai accesibile pentru un buget redus.
Optează pentru o destinație mai puțin costisitoare
Alege întotdeauna destinații mai puțin costisitoare pecum Grecia, Bulgaria, Turcia sau Slovenia, dacă bugetul tău este limitat. Aici vei găsi nenumărate oferte avantajoase, dar și posibilități de distracție pentru un sejur de neuitat. De asemenea, persoanele trecute de prima tinerețe pot beneficia de foarte multe oferte, dacă pleacă prin programele de Senior Voyage.
Profită de early-booking
Rezervă-ți vacanța cât mai devreme și vei plăti mai puțin. Prin early-booking poți economisi până la câteva sute de euro din costul unui pachet de vacanță pentru întreaga familie. Astfel vei salva banii pentru alte activități pe care le poți face în vacanță, cum ar fi o excursie opțională.
De asemenea, ai posibilitatea să-ți alegi hotelul preferat din acea destinație fară riscul de a nu găsi locuri.
Ofertele last-minute
Dacă ai un program de lucru flexibil, fară a fi nevoit să-ți anunți concediul cu câteva luni înainte, atunci poți profita la maximum de ofertele last-minute în diferite destinații. Acestea sunt cele mai avantajoase în timpul verii, pe pachetele turistice cu transport de tip charter.
Reduceri sau gratuitate pentru copii
Dacă pleci în vacanță cu copiii, urmărește ofertele de tip all-inclusive în care copiii sunt cazați și mănâncă gratuit. Întreabă de astfel de oferte în agențiile de turism, pentru că sunt multe hoteluri, mai ales în Turcia, care oferă astfel de posibilități. Tot în agenție vei primi detalii legate de vârsta admisă a copiilor și tipul unității de cazare.
De asemenea, dacă vrei să economisești bani, nu pleca singur în concediu. Dacă pleci în vacanță cu prietenii sau familia, cheltuielile vor fi reduse semnificativ. Nu schimba bani în aeroport sau în exchange-urile locale pentru că au un comision destul de mare. Fie schimbi banii în țară, fie plătești cu cardul.
Când ajungi la destinație nu uita să îți cumperi un pass turistic. Pe lângă prețurile bune pe care le vei avea la mijloacele de transport în comun, vei beneficia și de o serie de reduceri la foarte multe obiective turistice.
Gateste-ti singur
Sigur, va trebui sa rapesti in fiecare zi cateva minute din timpul tau liber ca sa poti prepara de mancare, insa asta te va ajuta sa economisesti multi bani, in loc sa mananci la un restaurant.
Te poti inspira de pe Internet, unde gasesti retete simple de mancaruri delicioase cu care iti vei incanta iubitul, prietenii sau familia in vacanta. Trebuie doar sa ai dispozitia necesara pentru a gati.
Fa itinerariul de acasa
E important sa cauti ruta cea mai scurta, atunci cand pleci in vacanta, ca sa economisesti nu numai bani, dar si timp. Daca va rataciti cu masina, asta va taia mult din buget si din orele tale libere, asa ca foloseste GPS-ul sau o harta pe hartie si stabileste inainte sa plecati care va fi traseul exact.
Tot internetul te va ajuta sa afli si daca vei gasi in drum o benzinarie unde combustibilul e mai ieftin si astfel vei salva si de aici niste bani. Poti vedea daca itinerariul presupune si accesul pe autostrazi sau zone care necesita plata suplimentara si le poti ocoli, daca nu esti confortabil cu taxele.
Nu mai cheltui bani pe suveniruri
In loc sa arunci banii pe magneti, bratari sau alte obiecte pe care scrie numele locatiei prin care ai trecut, dar sunt fabricate in China, mai bine aduci celor dragi din locurile unde ti-ai petrecut timpul liber un suvenir natural, gratuit.
O piatra intr-o forma inedita, un con de brad, o scoica sau orice altceva din natura. Se vor simti mai apropiati, in loc sa primeasca ceva impersonal.
Cumpara tot ce ai nevoie de acasa
Mancarea din supermarket, hainele si lotiunile cu protectie solara sunt mult mai ieftine daca le iei din orasul tau, decat din statiunile montane sau cele de la mare. Fa o lista de cumparaturi si aprovizioneaza-te cu tot ce ai nevoie, ca sa nu fii nevoit sa dai bani pe adaosuri comerciale impuse de vanzatorii din zonele in care mergi in vacanta.
Cu puțin efort, vacanța ta va reuși să fie una foarte reușită dacă vei respecta acești pași simpli, la îndemâna tuturor.










