Cezar
Conştienţi că salariile medicilor au fost dublate, românii încă scot bani grei din buzunar atunci când ajung în spital, pentru a da şpagă doctorilor şi asistentelor medicale. Cu greu se va renunţa la acest obicei, atrag atenţia specialiştii.
Cea care admite că pacienţii nu au renunţat la plic odată ajunşi în spital este chiar ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. „Nu am rezolvat problema şpăgii. Este un fenomen intrat în sânge”, a declarat oficialul, care spera ca, odată cu majorarea lefurilor din sănătate, fenomenul corupţiei să se estompeze.
Cei din sistem afirmă că bolnavul român va renunţa cu greu la a da bani în plic medicului. De fapt, şpaga este o consecinţă a disfuncţionalităţilor din sistem.
„Vorbim de un sistem împământenit de ani de zile. Cu toate că salariile au crescut, sistemul medical este neperformant. Ştim că este foarte aglomerat în spital, că de multe ori trebuie să aşteptăm până să putem beneficia de un serviciu medical, ştim că de multe ori nu găsim medicul de care avem nevoie.
Şi atunci, pentru a obţine aceste lucruri, cumva trebuie ocolit sistemul. Iar asta duce, în final, la această vestită şpagă din Sănătate. Şpaga se dă ca pacienţii să ajungă cât mai repede la diagnosticul şi tratamentul de care au nevoie.
Şpaga se dă pentru că sistemul nu poate asigura ceea ce promite”, a declarat, pentru „Adevărul”, Radu Gănescu. Pacienţii dau mită ca să aibă prioritate în a primi servicii
Potrivit acestuia, fenomenul plăţilor informale se va diminua abia atunci când pacientul va putea beneficia de servicii medicale la timp, fără a fi nevoit să stea sute de minute la camera de gardă a unui spital pentru a fi preluat de medici.
„Mita dată de pacienţi vine în contextul în care aceştia vor să aibă prioritate în a primi anumite servicii. Majoritatea medicilor a înţeles că nu trebuie să primească cadouri şi le este frică, chiar dacă unii mai primesc, le primesc de la pacienţi care sunt mai vechi.
Există şi acum condiţionare, este condiţionarea indirectă care se practică cu foarte multă dibăcie, cu foarte multă tatonare, e acel fenomen de amânare, ca să îi dai de înţeles pacientului ca nu ai ce să îi faci”.
