redactia
Dezvaluire incendiara facuta de designerul Adrian Oianu despre iile romanesti. Designerul a povestit in emisiunea „Voi cu Voicu” ce semnificatii ascunse au broderiile de pe camasile traditionale romanesti.
„Exista o nota plina de mister de care pana acum nu prea am vorbit, pentru ca e aproape o descoperire a mea. Si o terorie la sfarsitul zilei. N-as vrea nimeni sa spuna ca bat campii. Dar eu am descoperit dincolo de incarcatura spirituala, pentru ca multe dintre semnele care apareau pe aceasta ie se transforma intr-o platosa spirituala.
Erau semne de protectie, de deochi, de rau, de ganduri rele venite de la alti oameni. Protectia pe care trebuia sa o aiba aceasta femeie legata de spiritele rele din jurul ei se facea prin cusaturi si semne.
In majoritate se observa semnul crucii, care apare in majoritate cusaturilor, ochiul, e un element impiortant si ancestral, protectia iapotriva duhurilor rele, se puneau ate ascunse, in plus, de deochi o ata rosie.
Toata aceasta frumusete a spiritualitatii cu care erau pline aceste obiecte s-au pierdut”, a declarat creatorul Oianu.
Ia face parte din costumul popular românesc din cele mai vechi timpuri, iar rădăcinile sale își au originea în portul tracilor, geților și dacilor. Din basoreliefurile de demult, care îi înfățișează pe daci, poți observa în portul acestora cămăși cu mâneci lungi, cu o croială de tip tunică, albă și lungă, dintr-o singură bucată și pantaloni strâmți și lungi (ciareci, ițari).
Portul era completat cu un brâu sau chimir, iar în picioare purtau opinci. Femeile se îmbrăcau cu o cămaşă de pânză (ie), poale şi piese care acopereau picioarele, care ulterior au primit diferite denumiri: catrinţă, valnic, fotă sau opreg.
Pe cap, femeile purtau diferite ţesături și podoabe: marame, năframe, cepse sau cununi, iar bărbații – căciuli. De-a lungul timpului, costumul băraților și al femeilor s-a diferențiat tot mai mult, iar tunica pe care o purtau la începuturi ambele genuri a început să capete caractere distincte.
Veșmântul femeiesc s-a transformat astfel in ia românească tradițională din zilele noastre.
In zilele noastre, portul popular autentic, care amintește de portul dacilor, poate fi întâlnit în multe zone din România, cu preponderență în zonele montane, unde influenţele culturale s-au păstrat mai bine.
Ia era realizată la început din in, cânepă, lână, iar mai târziu și din bumbac tors la fuior. Era împodobită preponderent cu broderii la mâneci, piept și gât.
